Insula-intre antiutopie si SF

Ieri a rulat pe protv Insula, film care nu-mi atragea prea mult atentia din prezentarea facuta in promo. Filmul viza pasionatii de Sf, in varianta inocenta, ce-i drept, fara prea multe efecte speciale, mai degraba o derulare de indraznete vehicule ale viitorului tehnologic. Dupa primele cadre ale peliculei, conexiunile au fost facute repede. Mi se parea un melanj al isorisirilor despre utopie, si varianta mai noua, dar destul de veche de acum, a antiutopiei. Cartile lui Campanella sau Tomas Morus pareau a servi pe tava punctul de plecare al scriptului; o societate uniformizata, cu oameni tip, cu numere in loc de nume, carora li s-a taiat orice legatura cu umanul, cu afectele. De la imaginea utopica a societatii fericite, filmul adauga ingredientul antiutipiei, promovat de un George Orwell in a sa 1984, in care se atrage atentia ca exista ceva putred in Danemarca. Urmand firul antiutopic, din masa uniformizata se desprinde insul care se opune sistemului, asupra caruia tipizarea nu a reusit sa-si impuna in totalitate urma, scapand cu minuscule, dar declansatoare de revolta, particule de curiozitate si afectivitate. De aici, filmul cade in imaginar, Sf, oamenii sunt de fapt clone de milioane de dolari, niste polite de asigurare ale unor oameni pentru care moartea e o problema de rezolvat prin puterea banului. Cu un happy-end anticipativ, personajul interpretat de Ewan Mcgregor salveaza noua lume a clonelor, aratandu-le ca de fapt insula mult sperata la loteria lunii este in sufletul fiecaruia, imagine a poftei de libertate si de viata.