2 africani 15 euro şi 1 teatru german

Dacă vrei să vezi ceva total diferit de ce-i acasă cât eşti într-o ţară străină poţi alege cu încredere o piesă de teatru, de obicei neconvenţională, oricât de simplu e subiectul sau decorul.
Chiar dacă pentru suma respectivă în România ai fi văzut o piesă cu actori mari şi subiecte complicate, complexe şi niciodată rezolvate pe scenă, poate în discuţiile de după la un ceai sau o cafea, aici de obicei ţi se întâmplă să rămâi fără întrebări tocmai pentru că piesa e simplă dar consistentă, ca un haiku.
În seara aceasta am văzut o piesă în engleză, o engleză germano-africană, cu accente de in-yer-face theatre, dar domolite, cu 2 actori pe care i-aş numi amatori prin prestaţie dar profesionişti prin pasiunea pe care o puneau în rostirea uneori prea complicată pentru ei a cuvintelor în engleză.
Tales of a migrant, titlul piesei, este de fapt subiectul concentrat al piesei jucat în mai puţin de o oră. 2 africani într-un monolog adresat aduc în faţa unor spectatori dintr-o altă civilizaţie efortul până la momente dramatice de a emigra din statele sărace ale Africii în Johannesburg. Călătoria, obţinerea vizei, goana după un loc de muncă, supravieţuirea în lumea bogaţilor dar a înşelăciunii de tot felul eşuează şi îi întoarce pe cei doi în lumea reală a africii, unde a vinde un pumn de alune e singura formă de supravieţuire.
Cu momente hazlii nu ştiu dacă întenţionate sau date de exotismul actorilor, a căror origine era mai mult decât un costum bine purtat, cu melodii ritmate care făcea germanul să-şi lase garda prea civilizată jos, piesa afro-germană în engleză a fost applaudată la propriu la scenă deschisă de publicul germano-româno-spaniol. Cred că mai mult de 3 ori, şi asta pentru că din prea multă civilizaţie nimeni nu avea curajul să se ridice primul de pe scaun şi să plece.

Despre prieteni, numai de bine

Am schimbat în ultima săptămâna vreo 4 case, în fiecare seară alt pat, alt cartier ba chiar alt oraş, încât nu m-aş fi mirat să adorm într-o casă şi să mă trezesc în alta. Ne-am pierdut cu orele în faţa unei limonade sau a unei cafele, am băut cocoţaţi pe scaune de bucătărie înalte ceaiuri scumpe, am cutreierat oraşul de nu ne mai simţeam picioarele, am stat tolăniţi pe canapele până la ore târzii, am mâncat dimineţi împreună, am fi putut scrie romane întregi la câte ne-am povestit, ne-am adus aminte întâmplări parcă din alte timpuri şi de multe ori parcă ale altor oameni, am vorbit de unul şi de altul, am călătorit prin călătoriile povestite, am făcut lista cu datele când ne vom mai vedea, ne-am promis vizite, scrisori, mesaje sau mailuri şi ne-am lăsat la fel de apropiaţi cum ne-am găsit.
Cea mai bună investiţie de pe lumea aceasta clar sunt prietenii, cea mai trainică, cea mai sigură şi cea mai cu folos. Folos în sensul bun, de câştig sută la sută fără nicio aşteptare, fără obligaţie, fără gând de întoarcere. Dacă aş da o definiţie a prieteniei ar fi atât..ea e Pur şi Simplă. Am probat zilele acestea ceea ce se spune pe cine ai suna să te adăpostească o noapte dacă nu ai avea casă, să vină în întâmpinarea ta, am găsit din prima de fiecare dată şi ne-am regăsit aşa cum ne-am cunoscut în alte timpuri. Tineri, plini de voie bună, buni unii cu alţii, nostalgici pentr că viaţa ne-a dus şi ne-a risipit în câte oraşe ale ţării sau ale lumii. Dar ne-am regăsit chiar şi aşa.
Aş scrie despre prietenii mei fără măcar să le deschid cărţile, şi aş scrie despre ele ca despre cele mai bune cărţi din lume, le-aş promova afacerea chiar dacă nici nu aş şti despre ce produse scriu, i-aş susţine public în orice situaţie socială sau politică, aş vorbi despre ei mai ceva decât despre mine. Fără să mă gândesc de două ori, fără să-mi caut cuvintele, fără să şterg sau să adaug. I-as scrie Pur şi Simplu.