Cu totii ne dorim, de fapt, o casa a bunicilor

Am vazut astazi un link cu niste poze extrem de frumoase..o casa a unor tineri care parea rupta din pozele vechi ale caselor vechi de la bunici. http://visuell.ro/acasa-la-alina-si-ciprian.html
Casa de la tara simpla si trainica in care pridvorul te intampina cu pisoi dormind in cosuri langa soba, cu covoare tesute si stergare, cu toata culoarea care e un fel de albastru de voronet pe care casele de azi, oricat de noi si frumoase ar fi, nu au cum sa-l inlocuiasca. O culoare a casei bunicilor, de nerefacut sau retusat. O culoare primitoare incarcata de o liniste cum numai duminica in satele vechi mai gasesti.
Cu totii cred muncim mult pentru ca, peste multi ani, sa ne retragem intr-o astfel de casa. Facem cumva drumul invers de la o altfel de civilizatie catre linistea vechiului, si a unui altfel de inceput. Daca bunicii nostri si-au inceput viata asa, se pare ca multi dintre noi asteptam o alta parte din viata sa ne intoarcem, nu sa ne continuam drumul, intr-o casa in care podelele sa scartie a vechi, geamurile sa fie aburite de la o soba pe lemne, iar noi sa ne simtim intr-un fel acasa. Dupa multi ani de fuga, de cautat mai bun, mai plin, mai altfel nu ne dorim decat o astfel de casa in care sa ne asezam. Si sa incepem abia atunci sa traim in liniste.