Cititul si scrisul

Multi cred ca a citi un text, o carte, se poate face intr-un singur fel, linear, literal, fara a considera implicatiile estetice, culturale, de substrat, si poate emotionale. Putem citi o carte vara, pe plaja, o carte simpla, usoara, o carte din seria celor de pe noptiera, care sa nu ne implice intelectual, ci sa ne bucure, sa se lase citita cu zgomot de mare si de lume. Citim o carte pe tren, pentru a anula timpul, se cere in aceste imprejurari o carte captivanta, care sa ne sustraga din prezentul colegilor de compartiment. Citim o carte seara, dupa o zi de munca, cand nu e nimic interesant la televizor, un roman captivant precum un film. Putem citi o carte cu creionul in mana, la masa de lucru, in care fragmentaritatea revine ori de cate ori trebuie sa notam citatele relevante. Ce-i drept, cei care cititm in acest fel, uitam de placerea simpla, de a te lasa captivat de o carte, de a-ti permite sa te bucuri de ea si apoi sa o uiti, precum o relatie scurta, pasionala, care nu lasa urme. Putem citi o cartein paralel cu altele, comparand, scriind in acelasi timp ce lecturam. Putem citi emotionati cartea unui apropiat, respirand fiecare rand pentru ca regasim in ea urmele autorului, degetale sale pe hartie, nedumerirea sa. Iata de ce lectura jurnalelor devine de-a dreptul o explorare a tacerii cuiva, o intruziune fara voie in intimitate. Putem citi in timp ce scriem ce am notat mai sus, fiind proprii critici, taiand si adaugand, cititul si scrisul schimband-si planurile si atributele. Putem citi si scrie pentru noi, sau pentru cei care vrem sa ne citeasca sau sa scrie la randul lor despre noi. Cartea este ca si un om, se cere citita, uneori se dezvaluie pana la nuditate, insa cel care o are in posesie traieste, inconstient, imposibilitatea citirii pana la sange.

Arta de a alege

Daca de cele mai multe ori mintea ne joaca pe degete, refuzandu-ne decantarea cuvintelor, ordonarea textului in context, cum sa ne alegem vorbele potrivite care sa nu-si tradeze subtextul?
E greu sa scrii despre alegeri, nu despre cele care vin odata la 4 ani, cu posibilitati nenumarate pe toate panourile, din care cu greu poti alege ceva, si din care si mai dificil se va alege ceva promitator, ci despre alegerile care ne afecteaza in mod personal. Stiu, imi veti spune, nu noi am ales sa ne nastem in Romania, dar am putea alege sa ramanem sau sa fugim toti dincolo, de fapt sa mergem la pas, pentru ca ne este permis astazi. Ne a;egem prietenii, cel putin asa vrem sa credem, desi pare-mi-se de cele mai multe ori ne aleg ei pe noi si ne transforma conform standardelor anturajului, ne alegem si jumatatea, paradoxal, pentru ca nu ar exista mai mult de o jumatate, poate doar jumatatea jumatatii.
Avem posibilitatea sa alegem cat de cinstit si de rapid sa facem banii, desi cele doua notiuni se cam bat cap in cap, sa-i chletuim optiunile sunt diverse si la tot pasul sau la toata mana furisata in buzunarul din spate in autobuz. Stiu ca multi si-au ales locul de casa si tot mai multi locul de veci, ca moartea sa nu-i ia prin surprindere.
Alegem sa fim buni, artagosi, prietenosi, cinstiti sau nu, optam pentru ziua de azi sau pentru cea de maine pentru a ne plati datoriile sau pentru a ne deschide conturile. Important este sa ne alegem pe noi, cei real, fara masca sau machiaj, si sa privim cu incredere.

Ce vezi cand deschizi fereastra dimineata?

Aplecata mult peste limita fobiei mele de inaltime, caut in fiecare dimineata de august, 4 randuri de urechiuse, tot atatea de labute colorate si urechiuse. Ma aplec destul de mult cu inima stransa sa mai fie acolo, ghemotoacele cu glas ascutit si rugator, cautandu-si mama cu disperare. De la balconul meu se vad mici de tot, cu forme patrate mai degraba, cu codite antena directionandu-se in micul spatiu ingaduit de pisica-mama, o cersetoare cu acte in regula, care serveste masa la ore fixe, la scara. La 7 dimineata sunt prezenti toti 4 la apel, la masa, si cam tot la aceeasi ora seara. Ghiftuiti si plini de joaca, sunt numai tumbe, fiecare fir de iarba e un inamic, pietricelele uita de gravitatie intre labutele lor. Si uite asa fiecare dimineata merita sa deschzii fereastra, sa te agati de balcon cat mai mult, si sa respiri puternic aer de august, cu miros de toamna de acum.

Intoarcerea la Babel

Reevaluand lista de prieteni mi-am dat seama ca nu este niciunul care sa nu fie plecat, sa nu fi plecat sau macar sa aiba in plan sa plece din Romania. Este de ajuns sa intri pe pagina de facebook a fiecaruia si sa arunci o privire la fotografiile pe care le au in tot felul de locuri exotice, cu ape stravezii, castele sau zgarie nori in spate. Principala motivatie, studiile. Se pare ca Europa, si chiar Sua, sunt tot mai accesibile tinerilor de a dezerta din tarisoara lor. Ce-i drept, locuri precum Paris, Barcelona, Roma nu sunt tocmai orase carora sa le dai cu piciorul. Cat despre cei care au finantare sa studieze toti anii de facultate departe de sistemul romanesc, ferice de ei. Din toata aceasta poveste a plecarii peste mari si tari, cel mai important mi se pare ca limba nu mai este o bariera culturala pentru noi. Daca romana iti este de ajutor in Moldova si poate in cateva localitati din Ucraina, oricand putem schimba frecventa pe engleza, spaniola, italiana, care par a fi devenit un must have al romanilor pentru a se descurca la studii, la munca sau in vacante. Iar pentru cei cu mintea mai lenesa sau mai slaba, exista intotdeauna limbajul semnelor universal!

Richard Clayderman, seminte si fum de tigara

Proiectul Pastele in Bucovina a fost finalizat asta seara cu mult asteptatul concert Richard Clayderman pe stadionul Areni Suceava. Cu un suprapret pentru omul de rand, si anume 40 lei biletul, nu si locul, concertul a fost vizat de oamenii de doua categorii: cei care vaneaza rarele evenimente culturale din oras, si ar plati oricat pentru doua ore de relaxare spirituala, si o a doua categorie, snobii care voiau sa aiba in palmaresul cultural un astfel de concert, chiar daca i-a durut sufletul ca dau acesti bani pe un concert de muzica clasica, si nu isi folosesc banii intr-un scop mai nobil, o bere si un gratar la iarba verde. Daca unii au sperat ca vor regasi atmosfera din concertele europene, din tarile civilizate de fapt, li s-a taiatcraca de sub picioare chiar de la intrare. Cu bilet sau fara, mai degraba fara, norodul alerga sa prinda un loc ca la un meci de fotbal. De aici povestea este clasica: omul de rand si-a scos punga de seminte, aruncand cojile in capul persoanei din fata, altii si-au aprins cate o tigara, altii socializand cu prieteni pe care nu i-au vazut de ceva vreme. Singurii atenti erau cei care au platit biletul in speranta ca pentru 2 ore nu se vor afla in Romania, si snobii, evident, care cu o ureche erau catre scena lui Clayderman, si cu o ireche se bucurau de replicile autohtone ale compatriotilor, indignati ca nu este nico actiune pe teren sa se manifeste conform spiritului national, cu fluieraturi, valuri si alte vorbe intelepte spuse la manie sau din prea mare efort intelectual. Toata lumea insa a fost multumita in final, plecand cu o usurare in suflet: omul de rand s-a bucurat ca l-a vazut in carne si oase pe Clayderman, si nu s-au chinuit sa prinda vreun sunet din parcul de langa stadion; omul cu nesat cultural sincer s-a ales cu o zdravana invatatura de minte, si anume ca romanul s-a nascut poet, dar inca nu s-a nascut romanul care sa guste un concert de muzica clasica; snobul a rasuflat usurat ca a trecut ora de chin intelectual, insa bucuros ca maine va spune in stanga si dreapata ce preocupare culturala a avut saptamana aceasta; si, in fine, invitatul de onoare, francezul Clayderman, care a cantat dupa popor, bucuros ca-si va incasa cecul la iesire, cu un La revedere strans de gat catre un oras prea mic pentru un artist asa de mare.