Poate fi prezentată violenţa de orice fel sub forma aparentă a jocului? Care dintre cele două forme: cea directă sau cea implicită are un efect mai puternic asupra publicului? Putem accepta că despre lucrurile cu adevărat serioase se poate scrie paradoxal şi mai serios prin joc?
Am participat astăzi la un colocviu aici despre violenţa în America de Sud. Unul dintre profesori cerceta modalitatea în care autorii au scris despre război folosindu-se de forma şi implicaţiile jocului. O a doua teorie viza cotidianizarea unor manifestări violente tocmai pentru a brusca şi mai mult percepţia cititorului.
Eu am propus ca exemplu acestor teorii vizate de cercetătorii literaturii sud-americane 3 filme despre care ar fi foarte interesant să se discute mai pe larg: La vita e bella, El laberinto del fauno şi The Boy in stripped pyjamas. Mi s-ar părea f interesant ca un profesor universitar sau preuniversitar într-un club de cinefili să propună spre vizionare şi discuţie cele 3 filme. Toate 3 cuprind pe larg felul în care ludicul, dublul discurs, fantezia pot fi mai puternice decât realitatea şi singurele de altfel care pot să învingă violenţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu