Despre oameni şi melci

Dacă nu l-aţi văzut încă, vi-l recomand. E o comedie nostalgică cu inserţii de telenovelă spaniolă chiar în limba spaniolă. Nu ştiu dacă se putea alege un actor mai bun decât Dorel Vişan în rolul directorului de întreprindere care nu ştie ce-i diplomaţia, omenia faţă de sute de angajaţi rămaşi fără locuri de muncă într-un orăşel în care nu se întâmplă niciodată nimic. Ştie însă franceza cât să-şi obţină câştigul vremurilor imediat postcomuniste şi înlocuieşte diplomaţia română-franceză cu târgul în clubul de noapte şi cu învoiala tipic românească. De cealaltă baricadă, tânărul muncitor crede că poate salva fabrica prin societatea Pro Familia, unde, mai ceva ca într-o dramă, află că de fapt nu este tatăl biologic al copilului său. Decor specific filmelor cu subiect autohton, din care nu lipsesc cuplul tânăr de muncitori la început de drum, apartamentele înghesuite cu carpete pe pereţi şi mileul pe televizor, şi mai ales fata tânără cu veleităţi de secretară dorită de toată lumea, peste care dă norocul prin tânărul francez care-i cântă Julio Iglesias şi, mai mult, ca un adevărat erou, salvează fabrica.
Există câteva cadre foarte frumoase în film, de la imaginea reluată a melcului pe frunza verde, la călătoria cu trenul. În rest, umor tipic muncitoresc, întâlniri romanţioase mai degrabă decât romantice şi "drumurile noastre toate" într-un film care vă relaxează şi chiar vă amuză!