Acordul tacit sau ironia sortii

Oriucum ai incerca sa intorci perspectivele in viata, relatiile, de cele mai multe ori, isi capata aerul de artificialitate, si de aici, de incredere falsa, dintr-un acord tacit pe care l-am denumi pe intelesul tuturor drept practica de a te lasa dus de nas cu buna stiinta. Bineinteles, reversul practicii sau tacticii, cum vrei sa-i spui, denota ca jocul se face in doi, atata timp cat ambii castiga. Orice tip de relatie as lua ca exemplu, profesionala, de amicitie, erotica sau oricare ar fi ea, realizez ca putine sunt cazurile cand ierarhia implicita orgoliilor care se nasc in anumite imprejurari ne determina sa fim altii decat vrem. Sau poate ca uneori vrem, asa cu ochii deschisi si fara sa fim impinsi de la spate. Eram zilele trecute la un notar si angajata notarului gresise o autentificare, urmarea a fost tipica angajat-angajator, notarul a mustruluit-o de fata cu mine, ea a zambit tacit. Nu mi-a fost greu sa intuiesc ce ar fi vrut sa-i spuna de fapt. Obisnuim de multe ori sa inchidem ochii, participam la lansari de carte doar din complezenta sau ca trebuie sa fie sala umpluta, tinem prelegeri cu vorbe sofisticate, desi gurile casca in sala iar noi abia ne tinem pe picioare, dam sfaturi, ne sunam uneori pastrand o legatura care poate ne va fi de folos candva. La urma urmei toti trebuie sa castigam. Pana si dragostea se masoara, cine iubeste mai mult, ba tu ba eu, fiecare fiind convins ca el e castigatul. Nici nu mai e nevoie sa aruncam zarurile.