Cand totul atarna de un fir sau ospitalitatea romaneasca

Fiecare din noi a dat, poate nu o data, de un film in care sa se utilizeze cliseul scaparii de nota de plata> unuia dintre personaje ii aparea intentionat ceva suspect in farfurie si, obligati de circumstante, chelnerii ii scuteau de plata facturii, pentru anihilarea la timp a unui eventual scandal.Iata ca in seara aceasta, cu o mana de 4 oameni, am experimentat, fara voie, intamplarea. Adapostiti de ploaia care a inceput subit, de parca de la o vreme am trai la Ecuator si nu in sudestul Europei,ne-am comandat cate ceva de baut. Cu greu am rezistat sa nu-mi iau clatitele cu gem de casa, dupa cum specificau ei in meniu. O colega de master si-a comandat totusi clatite cu ciocolata. Ploaia se intetea si nu ma gandeam decat ca mi-ar placea sa stau la caldura si sa nu fac nimic. Sa stau cu perdelele trase si sa nu ma gandesc nici macar la noi de atunci. Asta chiar ar fi ceva. Deodata Ana, colega mea de master, isi ridica demonstrativ furculita in aer, si ne intreaba daca-l vedem. Eu una nu am vazut nimic, insa chelnerul da, si Ana nu si-a mai platit clatitele. Firul de par a scazut din nota de plata dar si din pofta mea de a mai manca in locul universitarilor de pe Copou clatite. Conversatia noastra a continuat, ca si ploaia de altfel. Chelnerul nici macar nu s-a scuzat, nici macar nu i-a adus alta portie in schimb. Romanul e ospitalier din nascare, se justifica, nu?