In fata intrarii in Aula Magna a Universitatii Cuza un paznic mai degraba de fabrica decat de institutie universitara se postase de/a curmezisul pentru ca nimeni sa nu mai intre. Mi se parea imposibil sa ratez conferinta lui Plesu doar pentru ca un om, care a primit niste ordine, ce-i drept, se hotarase asa din ochi ca sala este arhiplina. Recunosc si asta, avea dreptate omul, dar aveam si eu in incapatanarea mea. Urmarea a fost nefasta pentru rabdarea acelui om, sau pentru nervii lui mai degraba, cand mi-am inceput argumentarea concludenta, in mintea mea, cum ca eu, cu toate ca erau zeci de studenti care voiau sa intre ca si mine, trebuia musai sa fiu acolo. Rabdarea mea incepuse sa se clatine si ea, asa ca din argumentare am trecut la nesimtire, dupa cum m-a catalogat chiar el. Singura solutie a fost evident sa ma strecor intr/un moment de neatentie, auzind in spate niste mormaituri spuse la manie. Sa-i fie de bine!! Pentru ca si mie mi-a fost in ora de mirare plesiana.
As fi vrut sa-mi intitulez articolul Lectia de didactica, dar articolul in sine ar fost didactic de nedidactic, si as fi ratat poate, ca atatea in viata, momentul.Si menirea lui. In primele randuri ale salii profesorii nostri erau apasati, evident, de conferinta unui profesor bucurestean care, trebuie sa recunoastem, se ridica deasupra lor, si nu din cauza scenei unde conferentia. Paradoxul este greu de inteles pentru un universitar. Andrei Plesu se ridica deasupra tuturor nu prin stiin'a, cartile scrise, influenta culturala, nici chiar prin kilograme, ci, uimitor pentru mine, prin simplitatea explicatiilor, prin vocea joasa, uneori stangace si zambitoare. Sa vorbesti despre parabole, despre Dumnezeu din perspectiva unui profesor de Istoria religiilor nu se transforma intr/o discutie fireasca. Plesu insa a demonstrat ca poti conferentia purtand o discutie cu toata lumea, sa-i aduci in interior din afara, mai pe intelesul parabolei.
Dinn fata unui text pe care nu il inteleg, filologii mereu se vor retrage, proband argumentul neclaritatii lui, si nu a lipsei de abilitate hermeneutica. De la aceasta idee as putea incepe o discutie nesfarsita despre conferinta lui Plesu, care mizeaza pe textul biblic pana la capat. Plesu a prezentat rostul si forma parabolei biblice dintr-o perspectiva dusa pana la limita ereziei intelectuale uneori.Iisus, dupa Plesu, rastoarna filosofia parabolei, atunci cand se adreseaza masei, insa miyand pe faptul ca nimeni nu va intelege talcul ei. Masa va ramane astfel sub ingradirea lui in afara, sub acelui aruncat in lume heideggerian, pe cand doar efortul de a face drumul inapoi si de a intelege talcul parabolei o va face sa se situeze inauntru. Dialogul parabolei are astfel nevoie de un locutor cu o disponibilitate avansata de perceptie si intelegere, de ceea ce masa, adica tu sau eu, se pare ca nu o detinem inca. Parabola lui Iisus este, dupa Plesu, victoria impotriva ideologiei. O antiideologizare a fost si conferinta sa. O lectie pentru universitarii aflati in sala, si anume ca poti vorbi despre lucrurile mari in cuvinte putine si clare. In cele din urma Plesu are dreptate. Trebuie sa fii fiul lui Dumnezeu ca sa spui o parabola buna sau sa tii un curs despre Adevar bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu