Unde ne duce Anul care vine

Ziua dintre ani mi-a dat mereu o stare de anxietate. Dacă ar trebui să o vizualizez ne-aş vedea pe toţi într-o gară aglomerată încercând să nu piardă un tren. Mi s-a întâmplat odată să fiu pe punctul de a pierde trenul şi am trăit starea de inutilitate, aceea în care te situezi în afară fără să ai vreo opţiune.
Ziua dintre ani mi-a dat şi o stare de lenevire totală. Cum un an se sfârşeşte e ca şi cum ai finaliza un proiect şi te bucuri că ai terminat. Aştepţi ziua de mâine să începi altul. Sau să te înceapă el pe tine.
Ştiu că mulţi fac liste de realizări şi nerealizări personale şi profesionale. Lista aceasta de obicei o scriu de ziua mea de naştere. Cât despre ziua de azi, pot scrie doar că a fost un an norocos pentru mine, un an al întâlnirilor de tot felul. Cu oameni care erau aproape de mine şi nu mi-a fost dat să-i cunosc decât atunci când am ajuns în altă ţară, cu oraşe la care doar visam, cu trenuri de toate limbile, cu avioane care s-au jucat cu liniştea mea, cu prieteni pe care îi aveam de dinainte să-i cunosc însă nu am ştiut unde să-i caut. Întâmplarea a făcut să mi se dea fără să caut prea mult sau poate că am aşteptat îndeajuns. Sau poate că am meritat sau, de ce nu, m-au meritat ei pe mine. Cât despre nerealizări, pot spune că nu au fost sau nu le-am văzut. O singură călătorie neîmplinită într.-un oraş care m-ar fi ţinut de mână. Dar am ajuns să cred în legea compensaţiilor, anul care vine o voi denumi legea dimineţilor.
În cele din urmă, noaptea dintre ani este o dimineaţă care ne prinde treji pe toţi. E o dimineaţă cu lună, cum numai cei aleşi au. Noaptea dintre ani este o dimineaţă fără soare pentru că fiecare are dreptul, doar în acest moment al anului, să aleagă cum şi când să-şi înceapă ziua. Soarele este doar în ochii recunoscuţilor.
Dacă ar fi să-mi doresc ceva în noul an ar fi, din nou, călătorii multe cu strangeri de mâini. Călătoriile apropiate. Călătoriile pe care le începi dimineaţa nu devreme, ci de timpuriu. Dacă e preatârziu rişti să pierzi trenul acela. Şi să rămâi într-o gară un an întreg e mare lucru.
Ziua de 31 este o zi cu siguranţă mai lungă decât veacul. E o zi anxioasă ca mine. E o dată pe care aş tăia-o din calendar. În cele din urmă, e singura zi care sfârşeşte cu dimineaţa târzie, şi nu cu seara devreme.

Noi suntem noi prin noi la RS

Noi nu scriem un poem. Noi scriem o poveste. Prin ceea ce suntem suntem si poem si poveste. Eu sunt ceea ce sunt total indefinibil. Cauta-ma daca ai idee ca ma cunosti. Nu este nicio definitie doar adevar este. daruit dar necunoscut este. Definitie nu este, dar intalnire, amintire ne suntem unul altuia.

Daca intr-o seara de iarna un calator S-ar opri intre noi S-ar mira de ras, de cuvant, De noi nu! Noi nu suntem la vederea oricui. Ori cui ori ciocan Suntem unul pentru altul.

Versuri demult uitate. Încerc să mă trezesc. Dar ape limpezi limpezesc. Şi pietre se îndură de vânt. Şi n-am crezut să-ndur atâta bucurie. Adusă de vânt, adusă de neştiut. Şi lumea de iluzii ni se destramă dintr-o veşnicie. Emoţiile mă copleşesc. Şi tot nu m-am trezit.

Cum sa faci dormind Alecart

Sa fie alecart un adverb aici? Mai bine as spune alecartian, pentru ca asa, trebuie sa spun, si daca trebuie trebuie, dormea marele manager al revistei Alecart in timp ce noi, muritorii alecartieni, taiam articole, cautam monede. Si cum somnul furat e cel mai dulce, managerul isi intinse patul, isi puse mainile pe piept, ochii ii erau oricum inchisi de cum s-a asezat pe fotoliu, si a inceput. Nu, nu a inceput sa lucreaze la revista, asa cum va imaginati cand ii vedeti numele treaz pe coperta interioara. Treaz poate la vederea imaginii care s-ar vrea coperta acestui numar. Cred ca atunci adormise cu ochii deschisi, poate si eu pentru ca doar imaginea vorbea, din spatele cartii, evident. Si de la imaginea din afara s-a trecut, ei au trecut, eu doar am ramas pe loc, la alte fotografii in mare... carti, care mai ca ar da numele revistei PlayAlecart. Si ce tiraj ar avea, spusera ei. Pe mine nu m/a intrebat nimeni nimic. Dar sa-l lasam dormind. De partea cealalta a mea, pe un scaun de birou confortabil, cineva muncea, mai si muncea de fapt si de drept.Iar eu, ca un umil executant, de pe scaunul meu rece de lemn, fara spatar!, gaseam sigle, ordonam texte, nicidecum nu le taiam. Cu asta se ocupa Virgil, mai ales cand este la bucatarie, s-ar ocupa si managerul, dar el doarme. Pentru ca somnul cel mai dulce este atunci cand se lucreaza la revista Alecart. Iar cand marele manager se trezea din somnul sau, din orgoliu sau pentru o cana de ceai, scaunul cel negru cu spatar se elibera, iar eu ma bucuram ca pot sa/mi intind spatele. Sa nu credeti ca mi se permitea sa ma fure somnul. Nu, managerul,proaspat trezit din somn, avea forte noi de a da directive, ordine, sa modific articole, sa caut nume de rubrici pe sub crinole. Si eu care credeam ca e o treaba de manager.Si cand cana de ceai se sfarsea, pe ritmul tastelor lui Virgil care modifica maini, punea drumuri si poduri prin revista pentru ca, desi nu veti vedea (asa cum numai managerul vede cu ochii dormind), ele trimit la libertate, insira rufe la uscat printre revistele revistelor, managerul ne oferea spatiul ganditor de a lucra si el cadea in meditatia somnului. Si uite asa un vis era rubrica Eseul, un altul Universitaria, iar la trezire in neasteptata lumea alecartiana, observa cu stupoare ca mai sunt doar doua rubrici de facut. Pentru ca, nu-i asa, unii au muncit pana la 1 sa faca o revista...dormind altii sau altul. Si de bucurie ca Alecart mai ca e gata, asa plinuta cum e de peste 100...de pagini, am sarit de pe gand pe cuvant si am plans. Cu un singur ochi.

In lumea alecartiana doar unul isi permite sa doarma, ceilalti viseaza. El doarme pentru ca a visat inaintea celorlalti si n-ar vrea sa ocupe la nesfarsit visul. El doarme pentru ca are timp si bucurie, pentru ca asa e frumos: sa oferi celorlati visul tau. Uneori din greseala marii visatori ajung sa-l viseze si sa-i supuna cuvantul, iubind supunerea!

Supunerea in vis e somnul cu ochii deschisi. vezi si te vezi in visul celuilalt. si ai vrea sa ramai. insa abia la trezire inchizi ochii si plangi timpul si bucuria din vis.