Cum sa faci dormind Alecart

Sa fie alecart un adverb aici? Mai bine as spune alecartian, pentru ca asa, trebuie sa spun, si daca trebuie trebuie, dormea marele manager al revistei Alecart in timp ce noi, muritorii alecartieni, taiam articole, cautam monede. Si cum somnul furat e cel mai dulce, managerul isi intinse patul, isi puse mainile pe piept, ochii ii erau oricum inchisi de cum s-a asezat pe fotoliu, si a inceput. Nu, nu a inceput sa lucreaze la revista, asa cum va imaginati cand ii vedeti numele treaz pe coperta interioara. Treaz poate la vederea imaginii care s-ar vrea coperta acestui numar. Cred ca atunci adormise cu ochii deschisi, poate si eu pentru ca doar imaginea vorbea, din spatele cartii, evident. Si de la imaginea din afara s-a trecut, ei au trecut, eu doar am ramas pe loc, la alte fotografii in mare... carti, care mai ca ar da numele revistei PlayAlecart. Si ce tiraj ar avea, spusera ei. Pe mine nu m/a intrebat nimeni nimic. Dar sa-l lasam dormind. De partea cealalta a mea, pe un scaun de birou confortabil, cineva muncea, mai si muncea de fapt si de drept.Iar eu, ca un umil executant, de pe scaunul meu rece de lemn, fara spatar!, gaseam sigle, ordonam texte, nicidecum nu le taiam. Cu asta se ocupa Virgil, mai ales cand este la bucatarie, s-ar ocupa si managerul, dar el doarme. Pentru ca somnul cel mai dulce este atunci cand se lucreaza la revista Alecart. Iar cand marele manager se trezea din somnul sau, din orgoliu sau pentru o cana de ceai, scaunul cel negru cu spatar se elibera, iar eu ma bucuram ca pot sa/mi intind spatele. Sa nu credeti ca mi se permitea sa ma fure somnul. Nu, managerul,proaspat trezit din somn, avea forte noi de a da directive, ordine, sa modific articole, sa caut nume de rubrici pe sub crinole. Si eu care credeam ca e o treaba de manager.Si cand cana de ceai se sfarsea, pe ritmul tastelor lui Virgil care modifica maini, punea drumuri si poduri prin revista pentru ca, desi nu veti vedea (asa cum numai managerul vede cu ochii dormind), ele trimit la libertate, insira rufe la uscat printre revistele revistelor, managerul ne oferea spatiul ganditor de a lucra si el cadea in meditatia somnului. Si uite asa un vis era rubrica Eseul, un altul Universitaria, iar la trezire in neasteptata lumea alecartiana, observa cu stupoare ca mai sunt doar doua rubrici de facut. Pentru ca, nu-i asa, unii au muncit pana la 1 sa faca o revista...dormind altii sau altul. Si de bucurie ca Alecart mai ca e gata, asa plinuta cum e de peste 100...de pagini, am sarit de pe gand pe cuvant si am plans. Cu un singur ochi.

In lumea alecartiana doar unul isi permite sa doarma, ceilalti viseaza. El doarme pentru ca a visat inaintea celorlalti si n-ar vrea sa ocupe la nesfarsit visul. El doarme pentru ca are timp si bucurie, pentru ca asa e frumos: sa oferi celorlati visul tau. Uneori din greseala marii visatori ajung sa-l viseze si sa-i supuna cuvantul, iubind supunerea!

Supunerea in vis e somnul cu ochii deschisi. vezi si te vezi in visul celuilalt. si ai vrea sa ramai. insa abia la trezire inchizi ochii si plangi timpul si bucuria din vis.