La mine astăzi se simțea atât de tare încât cu greu puteai respira. Am ieșit în seara aceasta jumătate de oră și nu vedeai la 1 metru în fața ta. Bicicliștii treceau ca fantomele pe lângă tine, farurile de la mașini parcă ridicau praf enorm când tăiau ceața. Ceața noastră cea de toate zilele, de dimineața până seara, încât dacă iese soarele de două ori pe săptămână suntem norocoși. Și mă simțeam ca într-o seară de iarnă târziu tare, când zăpada e mare și albă încât nu știi dacă e ceață sau e nea. Și mirosul acela de fum când treci pe lângă case îmi amintește de lemnele arse în soba bunicilor, de căldura aceea moale din casa bunicilor care nu se compară cu nicio căldura de calorifer, centrală sau orice altceva. E căldura care se imprimă în pereți, care te domolește. Când merg la aerobic trebuie sa trec pe jos printr-o zonă cu multe case și miroase așa de frumos la 8 seara a frig și ceață și a sobă, și în curți deja au apărut brăduții, și steluțele albe pe geamuri, ursuleții peticiți în geamuri.
Și bine spunea profesoara cu care fac germana aici: vara te întinzi pe balcon cu picioarele întinse și citești carte după carte. Iarna te ascunzi sub o pătură groasă, cu o cană de ceai sau lapte, și vezi film după film.
Și dacă pe sub ușă ar intra miros de pâine caldă la cuptor, de cozonac cu muuuuuuultă nucă, de colțunași cu smântână dulce dulce, de vin fiert cu scorțișoară. Și motanul meu să-și întindă gheruțele a bine, și eu să nu văd că nu ninge ci că-i ceață, și că vinul e gata fiert in sticle in kaufland, și cozonacul e panetone și soba e un calorifer care-i mai mult de decor, măcar de ar fi fost colorat și nu alb și-ar fi avut rostul, și cartofii pe plita bunicilor sunt departe, ca și oamenii care ar fi trebuit să fie și nu sunt. Dar sunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu