Ce vă rămâne din 2011?

Imi vin aleatoriu in minte o mulțime de amintiri. Știu sigur că nu mai vreau să văd proprietari de case care să mă pună să fac curat "ca la farmacie", am să-mi aduc aminte toată viața cum eu frecam aragazul pentru că așa cum proprietara însăși spunea în timp ce stătea lângă mine și mânca din checul mamei mele, mai bine continuăm eu și colega mea cu studiul pentru că cine ne-ar vrea de neveste. Nu știu dacă ea citește bloguri, dar țin să-i spun pe această cale că eu nu am de gând să fiu nevasta nimănui în viața asta, poate doar soție și sigur omul nu mă va vrea în funcție de cât de bine dau cu aspiratorul. Și știu să dau, e activitatea mea preferată când sunt tristă.

Anul 2011 a fost anul în care Mieunilă a crescut mare și până acum poate e singurul lucru cu adevărat bun pe care l-am făcut în viața mea, să-l salvez de pe stradă și să-i ofer o viață de om. Mieunilă a învățat să mănânce din aceeași farfurie cu mine, să mănânce crema de la prăjturi și mie să-mi lase blatul, să bea apă din cana pe care i-o puneam pe măsuța de lângă patul meu. În ultimul timp, am devenit doar mama de serviciu care îl chinuie făcându-i baie, cu șampon pentru volum evident, care-i taie gherutele și care-i va cumpăra din germania cele mai noi apariții din seria whiskas.

Prin iulie cel mai calm instructor auto de pe pământ mă făcea să plâng la rondul din podu roș încât clar l-am traumatizat pe viață și sigur nu va mai țipa la nicio fată chiar dacă-i oprește motorul și de 3 ori la rând cum am făcut eu.

Prin aprilie la cina tradițională în mall, persoana mea m-a cerut la căsătorie să-i fiu domnișoară de onoare. A fost foarte formal ca o adevărată cerere, eu mâncam cartofi țărănești iar ia sorbea un shake de la mcdonalds.

Am să țin minte mereu podul de la selgross din iași unde alergam în fiecare seară până la stația următoare și mă gândeam la miile de lucruri care se vor schimba pentru mine.

Fiecare an e călătoriile pe care le-am făcut, însă anul acesta am fost călătorită mai mult decât am călătorit și am avut credința că așa trebuia să fie.

În 2011 m-m întors parcă dintr-o paranteză înapoi în germania unde totul e la fel de familiar ca iașul, în cre îmi păstrez locul unde pot să fiu cu toate ale mele pe o bancă pe malul lacului. Să te întrebi, să-ți cauți rostul, restul.

Ce m-a învățat 2011? Că nimic din ce plănuiești nu rămâne în picioare în fața deciziilor de moment, a sorții, a celuilalt care decide și pentru tine, a lui a trebui, a fi mai bine, mai corect, mai. Ceea ce e prea ajunge să fie cu minus dacă nu rămâne la prea și din lipsă de timp devine mult, firesc, obișnuit. Dacă îți schimbi locul îți poți schimba norocul dar nu îți vei găsi casa, locul tău în care să vrei să-ți crești copacul, copiii și câinii. Dacă scrii despre ce trăiești nu te face să fii mai înțelept față de ce ai trăit, ci poate mai puțin singur cu gândurile tale. Puterea de a-l înțelege pe celălalt te face un bun ascultător și cu aceasta un om bun. Da, e bine să fii un om bun, e tot ce-mi doresc pentru 2012. Să fiu un om bun pentru mine și pentru ceilalți.