Bătaia e ruptă din raiul Andreei

Nu sunt specialistă în copii, nu sunt nici psiholog iar pe diploma mea nu scrie decât filolog. Știu sigur însă că am văzut până la vârsta aceasta destule locuri câți alții într-o viață, că dacă aș avea bani în fiecare weekend m-as putea urca într-un avion și aș avea un loc unde să stau la oamenii pe care i-am cunoscut într-o împrejurare sau alta. Mai știu câteva lucruri despre educația copiilor și, în primul rând, mă știu pe mine. Și-mi știu viața mea viitoare pe care mi-o imaginez când și când și care în 2-3 ani sper să mă ajungă din urmă. Cu o casă, copii pisici câini și toate cele cât să mă facă să simt că adevărata viață abia atunci începe.

Revenind la copii că de la ei am plecat și la ei voiam să ajung și la felul în care ca părinte te raportezi la ei sunt multe de spus. Pentru unii lucrurile sunt albe sau negre, maniheiste cum aș spune ca filolog. Dacă înțelege de vorbă bună atunci toată lumea e fericită familia e armonioasă iar părinții un model, dacă nu aplicăm regula sfântă a bătăii. Ce să mai vorbim de înțelegere, de explicații, de bunătate și mai ales de incapacitatea mea de a înțelege cum poți să provoci durere fizică unui copil. Oricum, știu și mi s-a zis azi de nenumărate ori, pt că de aceea am ajuns să scriu aici, că altfel copilul nu va înțelege ce-i interdicția și regula.

Dar să nuanțăm puțin lucrurile și să le explic prietenilor mei, viitori părinți care vor aduce raiul pe pământ prin altoirea copiilor (și acesta un cuvânt fără sens pentru mine) următoarele.

1. Un copil va avea personalitatea părinților, măcar într-o anumită măsură; dacă se va naște într-o familie unde lumea râde, glumește, se îmbrățișează, face drumeții, iubește natura și animalele, mă îndoiesc că va fi un îndărătnic și un răzvrătit.

2. Acum ceva vreme am citit un articol în Dilema în care se sublinia faptul că îi învățăm pe copiii noștri să fie cuminți, să învețe bine, dar nu îi învățăm niciodată să fie cu adevărat generoși. Câți dintre voi v/ați gândit să faceți două pachețele pentru școală și pentru colegul de bancă, un copil care poate nu-și permite să-și cumpere ceva. Câți dintre voi i-ați spus copilului să/și invite un prieten la masă duminica, să împartă cu el ce are.

3. Există sute de centre de adopții pentru animalele străzii. Câți dintre voi ați cumpărat câteva sute de grame de mâncare și să mergeți cu copilul vostru să îl învățați că e bine să ai grijă și de animalele străzii ca de oameni.

4. Câți dintre voi sunteți recunoscători că aveți părinți sau bunici la țară. Eu aș da orice să știu că îmi voi duce copiii la țară, să umble desculți, să meargă pe câmp, să știe ce-i viața simplă și înțelepciunea adevărată a bunicilor noștri.

5. În sala unde fac aerobic în fiecare vineri o grupă de fetițe de la 6 ani în sus fac gimnastică. La sfârșitul orei aceste fetițe de 2 ori mai mici decât aparatele la care lucrează sunt puse să le strângă din sală. E un mod de a-i face pe copii de mici să conștientizeze că trebuie și poți, indiferent de vârstă, să faci loc după tine unei alte activități, să lași curat.

6. Săptămâna aceasta o librărie din Iași anunța atelier de origami. După activitate au postat fotografii. Nici măcar un copil în poze. Nici un părinte interesat să facă din ziua de duminica o zi altfel pentru copilul său.

7. Câți dintre părinți împart activitățile sportive cu copiii lor? Câți merg pe patine, câți îi iau la tenis, la înot?

8. Câți copii sunt lăsați să-și deseneze pereții din camera lui, să țină animale în casă, să sară în casă (la noi ce spun vecinii e o mare problemă în educația copiilor).

Acestea fiind punctate, cum poate un copil care are asemenea activități, care e învățat să dea. să fie generos, să aibă mulți prieteni, să vadă binele din lume chiar dacă răul poate uneori e prezent, să nu fie egoist, să nu-i pese de ce face cel de lângă el ci ce simte cel de lângă el pentru el, cum poate un asemenea copil să nu poată fi educat fără bătaia ruptă din raiul vostru și numai al vostru?

Nu vă face oameni mai puțini buni în ochii mei să știu că în raiul vostru este și această izbăvitoare formă de educație. Dar nu mă faceți să fiu în raiul vostru fără să mi-l doresc.

Raiul meu e cel din mâinile colorate ale copilului care îmi desenează pereții din bucătărie și al râsului care va trezi toți vecinii din tristețea unei vieți cu reguli. În familii nu există reguli locuri din casă unde se fac se mănâncă sau se învață lucruri. Familia nu-i un teritoriu cu șefi, subalterni cu oameni mai înțelepți unii decât alții. Nimeni nu are ultimul cuvânt așa cum nimeni nu-l spune pe primul. Verbul nu este a trebui a face a fi obligat. Ci doar a ne locui unii pe alții și a crește împreună.

Trainspotting. Choose your future

Filmul regizat de Danny Boyle dă alte înțelesuri sensului a-ți plăcea un film. Dacă nu eram într-o sală cu mulți oameni și l-aș fi văzut la laptopul meu (în germania destul de rar se întâmplă să vezi un film bun pe laptop: 1. de descărcat nici că ai îndrăzni. 2. dacă îl găsești pe un site online ți se blochează din 10 în 10 minute din cauza internetului) aș fi pus alt film. Anumite stări fizice pe care le-am trăit, spre exemplu, la vizionarea filmului Black Swan, m-au urmărit și aici.

Dacă ai însă forța să te uiți la toate imaginile oricât de dure ar fi unele, poți, pe de o parte să dai după o imagine de nedescris a unei toalete publice la imaginea unei întânderi de un albastru la fel de nedescris; de fapt, este cred cea mai frumoasă imagine din film care, așa cum este explicat în cartea lui Irvine Welsh după care s-a făcut filmul, reprezintă marea dinăuntrul sufletului. Pe de altă parte, poți să înțelegi prin acest fim ce înseamnă cu adevărat cuvântul alegere. Nu doar pentru că se repetă la începutul filmului: Choose a job. Choose a life. Choose a career, ci pentru că personajele au în fiecare moment de ales: între a se droga sau nu, a-și înșela prietenul sau nu, a-l trăda sau a-i fi loial, a trăda un necunoscut pentru bani sau a avea o slujbă decentă, a fura sau a da, a trăi în realitate sau nu. Personajul central alege ambele de fiecare dată, prin urmare ce apare la începutul filmului nu mai este valabil și pentru el. Chiar și atunci când el alege viața, jobul, ajunge să aleagă din nou viața pe care o lăsase în urmă tocmai pentru că trebuie să-și aleagă prietenii. Prieteni pe care la finalul filmului alege să-i părăsească pentru că e prima dată când se alege pe sine.

Felul în care autorul a asociat semnificația termenului trainspotting (oamenii care țin evidența trenurilor în fiecare zi pentru a se confrunta între ei în privința orarului trenurilor și pentru a detecta dacă există variație în mersul trenurilor) cu trainspotting din argoul celor care se droghează (urmele înțepăturilor de pe brațele lor care seamănă cu gările ce se înșiră de-a lungul șinelor de cale ferată) poate fi asociat cu alte semnificații care trimit la urme, distanțe, timp.

Ceea ce e mai interesant în circumstanțele în care am văzut eu filmul este că el a făcut parte dintr-un curs pe care studenții îl pot urma. Cursul are în vedere romanele în care personajele consumă diferite droguri pentru a se analiza felul în care acestea le afectează retorica, dialogurile. S-ar face în România un curs de acest fel oare?Ar primi acordul cineva să facă o cercetare pe efectul drogurilor, cafelei sau al altor licori nu asupra autorilor (s-a scris mult despre autorii care au creat sub influența drogurilor) ci asupra personajelor dinăuntrul textului? Pe voi v-ar interesa un asemenea curs?

T.S. Eliot. Tradition and the Individual Talent.

Eseul lui T.S.Eliot, Tradition and the Individual Talent, pe care îl lansez spre problematizare în cadrul concursului BookMag (http://networkedblogs.com/sQ4t5), atinge într-o altă perioadă istorică o realitate tot mai accentuată în societatea de astăzi. Poate un scriitor să se nască într-un spațiu cultural și, mai apoi, prin schimbarea locului, țării, continentului de afirmare, să devină scriitorul țării care l-a adoptat? Literatura care se naște din spiritul unui american, așa cum este de altfel cazul lui T.S.Eliot, reprezintă spiritul poporului englez în care acesta a ales să-și continue existența și care de altfel l-a promovat epocilor literare drept scriitor englez? Ce putem spune în cazul scriitorilor Cioran, Ionescu? Sunt scriitori români pentru că s-au născut în spațiul românesc sau scriitori francezi pentru că aceasta e limba în care ei s-au simțit acasă?

Răspunsul pe care îl oferă T.S. Eliot are în vedere impunerea în conştiinţa scriitorului a faptului că gândirea europeană din care face parte este mai presus de gândirea personală, prin urmare integrarea într-un sistem de gândire este mai importantă decât originea personală. Problematica individului care îşi reprezintă teritoriul în care s-a născut este scoasă de sub semnul întrebării de Eliot de vreme ce consideră că tradiţia este o proprietate pe care un scriitor o obţine nu prin sânge, ci prin efort continuu. Cititorul ar putea să înţeleagă poziţia lui Eliot pe baza justificării că un scriitor poate să reprezinte un teritoriu străin atâta vreme cât devine parte a procesului de asimilare, văzut nu ca un proces al anulării individualităţii, ci ca o modalitate de a stabili criteriile acesteia.

Dezvoltarea acestui punct de vedere ar trebui să aibă în vedere sensul termenului de „tradiţie” şi relația sa cu ideea de individualitate pe care o explică Eliot în eseul său. Argumentul lui Eliot ca tradiţia să nu fie asociată cu ostilitatea oricărei încercări de a schimba perspectivele este punctul central al eseului Tradition and The Individual Talent; tradiţia astfel va trebui integrată în fiecare nou sistem de gândire, acesta nefiind clasificat din punct de vedere cronologic, ci ca un proces sincronic de creaţie aducând trecutul în prezent. Eliot se situează pe aceeaşi linie cu Trotsky în ceea ce priveşte relaţia dintre opera prezentă şi aluviunile din trecut şi a manierei în care vechile forme sunt reevaluate în prezent. Autonomia operei de artă este anulată de ambii autori care par a evalua opera de artă în funcţie şi de locul autorului în societate, nu doar de subiectivitatea sa.

The historical sense” numit de Eliot implică ambele accepţiuni ale termenului „tradiţie”, atât moştenirea trecutului, cât şi integrarea acesteia în noul sistem de gândire. Dacă întreaga literatură a Europei are o existenţă simultană, un autor nu ar avea libertatea să schimbe această perspectivă în funcţie de principii proprii; lucrarea sa ar trebui tocmai să reflecte viziunea generală asupra literaturii, altfel s-ar sustrage oricărei semnificaţii reale. Eliot consideră că Dante e clasic pentru că opera sa reprezintă o întreagă civilizaţie religioasă şi culturală, şi în acest fel Eliot oferă un nou sens termenului de tradiţie, ca reprezentare a unei epoci. Este şi argumentul prin care Eliot motivează de ce o operă trebuie să-şi refuze autonomia.

Un alt raport în discutarea ideii de tradiţie se situează la limita între talent individual şi identitate naţională. Situaţia acestor scriitori (pe care am mentionat-o în incipitul recenziei) ar putea fi explicată prin raportul dintre heterogenitate şi homogenitate culturală şi naţională, cu alte cuvinte asimilare sau autonomie, individualitate. În această dispută a prezentului şi a trecutului şi a felului în care cele două realităţi fuzionează, Eliot propune un nou raport spunând că trecutul este modificat în funcţie de noile creaţii ale prezentului aşa cum operele prezente sunt evaluate luându-se în considerare o serie de canoane impuse de tradiţie. Influenţa este văzută şi ca un process conştient de vreme ce un scriitor se apropie cu luciditate de un alt autor, de tradiţie în vederea preluării, inovării sau selecţiei unor elemente ale predecesorilor. Pe de altă parte, acel “historical sense” menţionat de Eliot este un proces inconştient de vreme ce presupune o influenţă indirectă şi o situare automată în tradiţie. Există şi cazul lipsei influenţei din partea predecesorilor de vreme ce nu a existat o limbă naţională care să creeze spiritual identitar al unei naţiuni. Este cazul menţionat al literaturii irlandeze, care a căzut în cele din urmă sub influenţa literaturii britanice.

Fără niciun dubiu, eseul lui Eliot poate sta la baza canonului occidental, poate constitui măsura prin care clasăm, subclasăm autori în diferite categorii, etape sau epoci literare. În cele din urmă, important este ca scriitorul să se identifice cu spiritul epocii, să-l reprezinte și o dată cu el să pună în întrebare cititorul. Orice carte sau om care te lasă cu o întrebare la final merită citit (ă). Prin urmare, întrebarea mea ar fi Cum rămâne cu cititorul? Eliot nu ne răspunde în acest caz. Cum îmi influențează mie lectura unei cărți despre lumea britanică știind că originile autorului sunt în alt loc? Sângele apă nu se face, poate doar carte.