Ce faceți voi în prima zi a anului?

Cum v-ați petrecut sfârșitului anului nu întreb pe nimeni. Ce promisiuni vouă, celor de lângă voi ați făcut nu întreb nici asta. Fiecare cu promisiunea sa. Dacă m-ați întreba pe mine, eu mi-am promis multe la amiază pe feribot când mă întorceam acasă. Alpii se vedeau atât de clar astăzi de spuneai că treci lacul, mergi puțin prin pădure și ești acolo. Cu asemenea minunăție în fața ochilor, cu o zi primăvăratecă în care îți era bine să stai pe puntea feribotului până la destinație puteai să vezi tot ce ai vrea să ți se întâmple anul viitor. Așa cum cred că într-o despărțire poți vedea tot ce s-a întâmplat într-o derulare rapidă. E și aceasta un fel de moarte, o moarte vie, în care te vezi și-i mai rău. Până te vindeci și o iei de la capăt prin altul, mereu prin altul și nu prin tine.

Pe puntea mea erau turiști care se pozau în prima zi a anului, care erau ca și mine acolo poate puțin mai puțin decât mine, dar cu siguranță mult mai aproape decât poate mă va prinde noaptea dintre ani data viitoare. Azi noapte am stat pe un mal de lac și am privit spre celălalt mal la orașele germane și elvețiene de pe mal care parcă săreau odată cu artificiile. Nici nu mai știai unde să privești, cum să te ferești de cei de lângă tine care încercau și ei să se facă văzuți pe celălalt mal.
Nu cred că anul acesta este pentru mine ce cu siguranță s-a numit pentru alții Tschues România, ar putea să fie de vreme ce aici viața e atât de simplă și de firească, cu oameni de toate vârstele care știu că viața-i de trăit și nu de supraviețuit.

Prima zi a anului pe un feribot cu Alpii în față, cu gândul la cei care s-au gândit și ei la mine acum la început de an și mi-au scriu, mi-au postat, m-au sunat mi-am zis că nimic nu-i de pierdut anul acesta. Încep să cred că anul acesta voi găsi locul în care să spun aici sunt ca să stau, locul de muncă la care să stau un timp pentru mai bine, oamenii care să fie fie că vedem dimineața alpi, blocuri, ape sau tramvaie.