Filmul regizat de Danny Boyle dă alte înțelesuri sensului a-ți plăcea un film. Dacă nu eram într-o sală cu mulți oameni și l-aș fi văzut la laptopul meu (în germania destul de rar se întâmplă să vezi un film bun pe laptop: 1. de descărcat nici că ai îndrăzni. 2. dacă îl găsești pe un site online ți se blochează din 10 în 10 minute din cauza internetului) aș fi pus alt film. Anumite stări fizice pe care le-am trăit, spre exemplu, la vizionarea filmului Black Swan, m-au urmărit și aici.
Dacă ai însă forța să te uiți la toate imaginile oricât de dure ar fi unele, poți, pe de o parte să dai după o imagine de nedescris a unei toalete publice la imaginea unei întânderi de un albastru la fel de nedescris; de fapt, este cred cea mai frumoasă imagine din film care, așa cum este explicat în cartea lui Irvine Welsh după care s-a făcut filmul, reprezintă marea dinăuntrul sufletului. Pe de altă parte, poți să înțelegi prin acest fim ce înseamnă cu adevărat cuvântul alegere. Nu doar pentru că se repetă la începutul filmului: Choose a job. Choose a life. Choose a career, ci pentru că personajele au în fiecare moment de ales: între a se droga sau nu, a-și înșela prietenul sau nu, a-l trăda sau a-i fi loial, a trăda un necunoscut pentru bani sau a avea o slujbă decentă, a fura sau a da, a trăi în realitate sau nu. Personajul central alege ambele de fiecare dată, prin urmare ce apare la începutul filmului nu mai este valabil și pentru el. Chiar și atunci când el alege viața, jobul, ajunge să aleagă din nou viața pe care o lăsase în urmă tocmai pentru că trebuie să-și aleagă prietenii. Prieteni pe care la finalul filmului alege să-i părăsească pentru că e prima dată când se alege pe sine.
Dacă ai însă forța să te uiți la toate imaginile oricât de dure ar fi unele, poți, pe de o parte să dai după o imagine de nedescris a unei toalete publice la imaginea unei întânderi de un albastru la fel de nedescris; de fapt, este cred cea mai frumoasă imagine din film care, așa cum este explicat în cartea lui Irvine Welsh după care s-a făcut filmul, reprezintă marea dinăuntrul sufletului. Pe de altă parte, poți să înțelegi prin acest fim ce înseamnă cu adevărat cuvântul alegere. Nu doar pentru că se repetă la începutul filmului: Choose a job. Choose a life. Choose a career, ci pentru că personajele au în fiecare moment de ales: între a se droga sau nu, a-și înșela prietenul sau nu, a-l trăda sau a-i fi loial, a trăda un necunoscut pentru bani sau a avea o slujbă decentă, a fura sau a da, a trăi în realitate sau nu. Personajul central alege ambele de fiecare dată, prin urmare ce apare la începutul filmului nu mai este valabil și pentru el. Chiar și atunci când el alege viața, jobul, ajunge să aleagă din nou viața pe care o lăsase în urmă tocmai pentru că trebuie să-și aleagă prietenii. Prieteni pe care la finalul filmului alege să-i părăsească pentru că e prima dată când se alege pe sine.
Felul în care autorul a asociat semnificația termenului trainspotting (oamenii care țin evidența trenurilor în fiecare zi pentru a se confrunta între ei în privința orarului trenurilor și pentru a detecta dacă există variație în mersul trenurilor) cu trainspotting din argoul celor care se droghează (urmele înțepăturilor de pe brațele lor care seamănă cu gările ce se înșiră de-a lungul șinelor de cale ferată) poate fi asociat cu alte semnificații care trimit la urme, distanțe, timp.
Ceea ce e mai interesant în circumstanțele în care am văzut eu filmul este că el a făcut parte dintr-un curs pe care studenții îl pot urma. Cursul are în vedere romanele în care personajele consumă diferite droguri pentru a se analiza felul în care acestea le afectează retorica, dialogurile. S-ar face în România un curs de acest fel oare?Ar primi acordul cineva să facă o cercetare pe efectul drogurilor, cafelei sau al altor licori nu asupra autorilor (s-a scris mult despre autorii care au creat sub influența drogurilor) ci asupra personajelor dinăuntrul textului? Pe voi v-ar interesa un asemenea curs?
filmul, deopotriva si romanul, aduc in discutie o mai veche "hachita" a lumii contemporane, cea a "(hiper)cunsumatororismului". asa cum unii sunt dependenti de cumparaturi de tot felul, asa e si problema drogurilor. toate au o tesatura de tip "addiction". acel fragment din roman, cu care filmul debuteaza, rescrie in cheie ironica necesitatea de a subscrie si asuma modelul social, care, nu de putine ori este "addictive" prin aceea ca supune omul aceluiasi tratament de tip cauza-efect/consecinta. cartea mi s-a parut mai interesanta decat filmul, intrucat ofera o perspectiva mai ascutita si implicit mai profunda asupra problemelor lumii contemporane, intre care consumul (de orice fel!!!!). ca sa nu iti las intrebarea din final incarcata retoric, raspunsul ar fi NU. motivele? la noi exista o forma "addiction" ptr canonul clasic, iar conceptul de "cult fiction", respectiv de forme canonice alternative nu exista si mi-s convins ca nu se vor primeni prea curand la nivelul unor programe, fie ele pre sau universitare.
RăspundețiȘtergereOrisicum, problema in sine ar merita o atentie deosebita, mai ales in campul de studiilor postmoderniste. Idei in sine s-au tot vehiculat, dar au ramas fara ecou in spatiul romanesc. Probabil ptr ca astfel de scrieri sunt percepute fara substanta in raport cu ceea ce avem la "masa greilor". Si ca tot ai scris de Eliot, voi formula totul astfel: la noi, aceasta figura monumentala a literaturii universale a ramas undeva in uitare, din pacate. Or in conditiile in care modul vehicularii unor autori din canonul traditional este absolut defectuos, ce alte pretentii sa mai emitem? (goe)
Fain comentariul. Sunt de acord si cu ideea de hiperconsumatorism si cu Eliot. Nici eu nu am auzit pe cineva promovându-i eseurile la noi acasă.
RăspundețiȘtergere