Viaţa trebuie să însemne mai mult de atât

Maryl Streep nu m-a dezamăgit niciodată în filmele ei, nici nu trebuie să citesc vreo cronică pentru a alege în orice zi un film cu ea. Faptul că l-am ales astăzi este, recunosc, datorită tradiţiei mele de a vedea în fiecare an filmele care au luat Oscarul. Şi da, în The Iron Lady, Meryl Streep îl merită fără ca vreo persoană să conteste, de la interpretarea Doamnei Thatcher în perioada decăderii, nebuniei, singurătăţii şi nostalgiei pentru vremurile ei glorioase, la femeia puternică în fruntea Angliei.

Nu săpa prea mult în trecut, nu ştii ce poţi găsi este sfatul pe care i-l dă soţul-halucinaţie în timp ce Margaret, la bătrâneţe, şi în afara conducerii ţării, priveşte nişte casete video cu copiii ei, a căror mamă nu a fost niciodată cu adevărat. Pentru că, aşa cum o spune în ziua când Denis o cere în căsătorie, viaţa nu înseamnă doar curăţenie, creşterea copiilor, viaţa trebuie să însemne mai mult de atât. Nu vreau să mor spălând o ceaşcă de ceai, spune Margaret la tinereţe, fără însă a-şi putea vedea bătrâneţea când, în prim plan, apare de una singură, neputinciosă, făcând tocmai ceea ce şi-a propus să nu facă niciodată.

Ceea ce nu şi-a dorit să fie ca soţie, o femeie atârnând tăcută la braţul soţului, Margaret nu a fost niciodată. Din păcate, nu i-a fost dat să fie nici la bătrâneţe, odată înlăturată de la putere.

Filmul oferă şi câteva linii despre jocul politic pentru putere, despre imaginea femeii în lumea politică, despre deciziile care se iau la nivel înalt şi care afectează lumea de rând. Poate singura lecţie pe care filmul o poate da în această privinţă se aşează în replica lui Margaret: Dacă pe atunci lumea încerca să facă ceva, acum lumea încearcă să fie cineva. Decăderea, lipsa de valori ar veni din faptul că oamenii nu mai cred, ci doar simt, ei se întreabă doar ce simt, nu şi ce gândesc; doar gândirea se transformă în cuvinte, cuvintele în acţiuni, acţiunile în obişninţă, obişnuinţa în caracter şi caracterul în destin.

Dacă The Telegraph o prezenta drept Femeia care a schimbat faţa istoriei, imaginea care rămâne celui care vizionează filmul este paradoxal a unei ratări personale şi a unei singurătăţi care nu poate duce decât la nebunie.