şi se făcuse fereastră cu miros de gutuie nici galbenă nici prea albastră doar gutuie. şi se făcuse soare în fereastră nici prea galben nici prea lună doar fereastră. şi se făcuse cuvânt nici prea spus nici prea deschis doar lună. şi se deschise întrebare nici prea închisă nici prea cuvânt doar albastră. şi se aşezase în fereastră nici prea cifră nici prea cub. doar târziu. târziu în dimineaţă.
sâmbătă, 26 mai 2012
marți, 22 mai 2012
Care sunt semnele că locul nou devine un fel de acasă
Când te muţi destul de des "a te aşeza" e singurul scop, e de fapt o necesitate. Chiar dacă ştii că vei rămâne doar o perioadă şi în acest loc, sunt câteva semne care îţi arată că, vrei nu vrei, începi să te aşezi.
1. Când îţi cumperi un obiect de mobilier ca să-ţi faci şederea mai confortabilă, deşi ştii că nu-l vei putea lua cu tine, mai ales dacă eşti în altă ţară.
2. Când îţi pui fotografii pe rafturi, mini-tablouri pe pereţi doar să-ţi faci casa mai colorată, mai primitoare.
3. Când ştii la ce oră vine poştaşul, eu îl văd de pe balcon cum ajunge cu bicileta lui galbenă, in fiecare zi la 10.
4. Când începi să te saluţi familiar cu administratorul clădirii în care locuieşti.
5. Când ştii din ce magazin din oraş îţi poţi cumpăra lucruri pentru casă accesibile.
6. Când ştii care e cea mai bună patiserie din oraş.
7. Când ştii care sunt serile când poţi mânca "all you can eat" în anumite localuri.
8. Când ştii care e cel mai apropiat aeroport de tine, cum poţi ajunge cel mai avantajos.
9. Când ştii măcar 2 locuri frumoase foarte aproape de oraşul în care stai unde să-ţi petreci sfârşitul de săptămână.
10. Când îţi faci abonament la fitness, când îţi cumperi biciletă sau îţi cumperi o cartelă de telefon cu prefixul ţării în care te afli.
11. Când prietenii îşi plănuiesc vacanţe la tine.
12. Când ţi se strică ceva în casă şi ştii unde/pe cine să suni să-ţi repare.
13. Când dintr-o călătorie într.-o ţară străină nu te întorci acasă, în România, ci în ţara unde locuieşti momentan.
14. Când a merge în vacanţă înseamnă să mergi în România, acasă, şi nu în altă ţară.
15. Când ai adunat în casă mai multe lucruri decât ar putea încăpa într-un troler şi într-o singură călătorie cu avionul.
16. Când te sună cineva şi te întreabă ce faci şi spui Bine, pe acasă...
1. Când îţi cumperi un obiect de mobilier ca să-ţi faci şederea mai confortabilă, deşi ştii că nu-l vei putea lua cu tine, mai ales dacă eşti în altă ţară.
2. Când îţi pui fotografii pe rafturi, mini-tablouri pe pereţi doar să-ţi faci casa mai colorată, mai primitoare.
3. Când ştii la ce oră vine poştaşul, eu îl văd de pe balcon cum ajunge cu bicileta lui galbenă, in fiecare zi la 10.
4. Când începi să te saluţi familiar cu administratorul clădirii în care locuieşti.
5. Când ştii din ce magazin din oraş îţi poţi cumpăra lucruri pentru casă accesibile.
6. Când ştii care e cea mai bună patiserie din oraş.
7. Când ştii care sunt serile când poţi mânca "all you can eat" în anumite localuri.
8. Când ştii care e cel mai apropiat aeroport de tine, cum poţi ajunge cel mai avantajos.
9. Când ştii măcar 2 locuri frumoase foarte aproape de oraşul în care stai unde să-ţi petreci sfârşitul de săptămână.
10. Când îţi faci abonament la fitness, când îţi cumperi biciletă sau îţi cumperi o cartelă de telefon cu prefixul ţării în care te afli.
11. Când prietenii îşi plănuiesc vacanţe la tine.
12. Când ţi se strică ceva în casă şi ştii unde/pe cine să suni să-ţi repare.
13. Când dintr-o călătorie într.-o ţară străină nu te întorci acasă, în România, ci în ţara unde locuieşti momentan.
14. Când a merge în vacanţă înseamnă să mergi în România, acasă, şi nu în altă ţară.
15. Când ai adunat în casă mai multe lucruri decât ar putea încăpa într-un troler şi într-o singură călătorie cu avionul.
16. Când te sună cineva şi te întreabă ce faci şi spui Bine, pe acasă...
sâmbătă, 19 mai 2012
When in Rome
Pentru că despre ce ne face fericiţi e bine să scriem după ce se aşează în noi, eu am lăsat să scriu despre călătoria mea la Roma cât să mi se aşeze bronzul. În 3 zile la Roma, chiar în luna mai, faci plaja itinerantă şi o sigură insolaţie dacă nu ai o pălărie sau ochelari de soare. Dar cum am supravieţuit anul trecut unei călătorii în iulie în Istanbul, căldura din Roma a fost mai mult decât prietenoasă.
Cu se să încep? Spun de la început că nu mi s-a modificat clasamentul oraşelor mele preferate, rămâne Barcelona în fruntea clasamentului, urmată la limită de Londra şi mai apoi Roma.
Roma a pierdut în clasament multe puncte pentru că mie mi se pare imposibil să disociezi un oraş, oricât de uimitor e prin arhitectură, de oamenii care îl locuiesc. Ei bine, chiar de pe aeroportul din Roma oamenii nu-mi mai zâmbeau ca un soare precum germanii când treceau pe lângă mine, nu spuneau mulţumesc dacă îţi mutai bagajul din calea lor. Mai mult, mi-a răsărit instant grija bagajului, grija de a nu fi furată, înşelată în serviciile pe care le ceream. Autobuzul din aeroport nu a plecat la ora fixă aşa cum sunt obişnuită în germania, ci după vreo 20 de minute, iar lumea din jurul meu nu era cea aşezată, bine îmbrăcată şi prea civilizată britanică sau germană.
Însă problema adevărată în Roma este transportul. Cu foarte puţine guri de metrou, eşti nevoit să iei autobuzul în funcţie de cât de departe îţi este hotelul sau cât de grăbit eşti să vezi anumite obiective turistice. Şi ai lua autobuzul, oricât de aglomerat este (într-una dintre călătoriile scurte cu autobuzul 2 femei nu tocmai bine îmbrăcate strigau aveţi grijă la bagaje tocmai se fură în autobuz, bănuiam o diversiune a lor ca tocmai ele să fure) însă să vrei să-ţi cumperi bilet şi nu ai de unde. Sunt foarte puţine automate de bilete, iar să-ţi cumperi mai multe să le ai e imposibil, de vreme ce biletul e valabil 75 de minute. Partea bună este că o călătorie de 75 de minute cu metrou şi autobuz e doar 1 euro (în konstanz doar o călătorie e 2.20 euro).
Dar să vă spun de ce Roma va rămâne cu siguranţă în top 5 indiferent câte oraşe voi vizita în continuare. Dacă ar trebui să răspund la întrebarea care e locul meu preferat aş spune fără ezitare cartierul Trastevere (despre vatican, colosseum, foro romano nu poţi spune că îţi plac sau nu, sunt impunătoare, uimitoare ). Însă în Trastevere, pe care am reuşit să-l văd şi ziua şi noaptea (mereu un oraş arată altfel noaptea) străduţele micuţe cu o mie de terase, cu muzică, cu oameni veseli, cu flori, cu lumini calde nu te mai lasă să pleci. Acolo am şi mâncat de altfel cel mai bun panini din călătoria mea.
Al doilea loc pentru mine ar fi Vaticanul, mai exact curtea Vaticanului de unde poţi vedea Biserica şi Basilica San Pietro. După cele peste 300 de scări urcate pentru a vedea roma de sus, din Basilică, după vreo 2 atacuri de panică şi o ieşire lipită de perete pe acoperiş cred că te vindeci, măcar 5% de fobia de înălţime. În Capela sixtină, pe care o vezi în circuitul muzeelor din vatican, toată lumea face poze ascunse deşi e interzis, e plin de lume şi de la căldura de acolo cu greu rezişti să priveşti în amănunt cupola. Oricum, e minunat să conştientizezi că te afli în Capela Sixtină.
Colosseum şi Foro Romano costă 12 euro împreună, dacă sunteţi profesori şi aveţi un act doveditor vă costă 7.5 euro, iar copiii sub 12 ani precum şi pensionarii nu plătesc nimic. Nu vă speriaţi de coada de la intrare, trece mai repede decât v-aţi aştepta. Pentru cele două rezervaţi-vă cel puţin jumătate de zi, e de stat, de văzut, de fotografiat. Foarte aproape de colosseum e Columna lui Traian, să nu o rataţi.
Urmează apoi fântânile celebre în Roma, piazza di spagna, navona etc în care merită să stai să te odihneşti. Pentru mine Roma a fost cea mai obositoare călătorie de până acum, dorint să cuprind în câteva zile cât mai mult.
Un alt aspect pozitiv în Roma este apa pe care o poţi lua din multiplele locuri din oraş, care te ajută să economiseşti fooooooarte mulţi bani. Ce mi-a mai plăcut la roma sau m-a uimit a fost felul în care îşi beau cafeaua în micile cafenele, direct la bar, fără să te aşezi şi foarte repede. Timp de stat la o cafea, la o măsuţă nu-i sau nu-i în obişnuinţa lor.
Să mai adaug suvenirurile cu pisici şi cu pinochio, copacii din oraş, pinii-după cartierul trastevere pinii urmează în clasamentul meu din Roma, clădările toate în cele din urmă, turiştii. aerul de vacanţă care e peste tot.
Pentru mine urmează nuntă la Bruxelles şi conferinţă la Viena vara aceasta (o combinaţie mai bună nici că se putea), însă nu cred că top 3 se va modifica. Aştept, tot aştept Lisabona şi Porto. Poate anul viitor.
Cu se să încep? Spun de la început că nu mi s-a modificat clasamentul oraşelor mele preferate, rămâne Barcelona în fruntea clasamentului, urmată la limită de Londra şi mai apoi Roma.
Roma a pierdut în clasament multe puncte pentru că mie mi se pare imposibil să disociezi un oraş, oricât de uimitor e prin arhitectură, de oamenii care îl locuiesc. Ei bine, chiar de pe aeroportul din Roma oamenii nu-mi mai zâmbeau ca un soare precum germanii când treceau pe lângă mine, nu spuneau mulţumesc dacă îţi mutai bagajul din calea lor. Mai mult, mi-a răsărit instant grija bagajului, grija de a nu fi furată, înşelată în serviciile pe care le ceream. Autobuzul din aeroport nu a plecat la ora fixă aşa cum sunt obişnuită în germania, ci după vreo 20 de minute, iar lumea din jurul meu nu era cea aşezată, bine îmbrăcată şi prea civilizată britanică sau germană.
Însă problema adevărată în Roma este transportul. Cu foarte puţine guri de metrou, eşti nevoit să iei autobuzul în funcţie de cât de departe îţi este hotelul sau cât de grăbit eşti să vezi anumite obiective turistice. Şi ai lua autobuzul, oricât de aglomerat este (într-una dintre călătoriile scurte cu autobuzul 2 femei nu tocmai bine îmbrăcate strigau aveţi grijă la bagaje tocmai se fură în autobuz, bănuiam o diversiune a lor ca tocmai ele să fure) însă să vrei să-ţi cumperi bilet şi nu ai de unde. Sunt foarte puţine automate de bilete, iar să-ţi cumperi mai multe să le ai e imposibil, de vreme ce biletul e valabil 75 de minute. Partea bună este că o călătorie de 75 de minute cu metrou şi autobuz e doar 1 euro (în konstanz doar o călătorie e 2.20 euro).
Dar să vă spun de ce Roma va rămâne cu siguranţă în top 5 indiferent câte oraşe voi vizita în continuare. Dacă ar trebui să răspund la întrebarea care e locul meu preferat aş spune fără ezitare cartierul Trastevere (despre vatican, colosseum, foro romano nu poţi spune că îţi plac sau nu, sunt impunătoare, uimitoare ). Însă în Trastevere, pe care am reuşit să-l văd şi ziua şi noaptea (mereu un oraş arată altfel noaptea) străduţele micuţe cu o mie de terase, cu muzică, cu oameni veseli, cu flori, cu lumini calde nu te mai lasă să pleci. Acolo am şi mâncat de altfel cel mai bun panini din călătoria mea.
Al doilea loc pentru mine ar fi Vaticanul, mai exact curtea Vaticanului de unde poţi vedea Biserica şi Basilica San Pietro. După cele peste 300 de scări urcate pentru a vedea roma de sus, din Basilică, după vreo 2 atacuri de panică şi o ieşire lipită de perete pe acoperiş cred că te vindeci, măcar 5% de fobia de înălţime. În Capela sixtină, pe care o vezi în circuitul muzeelor din vatican, toată lumea face poze ascunse deşi e interzis, e plin de lume şi de la căldura de acolo cu greu rezişti să priveşti în amănunt cupola. Oricum, e minunat să conştientizezi că te afli în Capela Sixtină.
Colosseum şi Foro Romano costă 12 euro împreună, dacă sunteţi profesori şi aveţi un act doveditor vă costă 7.5 euro, iar copiii sub 12 ani precum şi pensionarii nu plătesc nimic. Nu vă speriaţi de coada de la intrare, trece mai repede decât v-aţi aştepta. Pentru cele două rezervaţi-vă cel puţin jumătate de zi, e de stat, de văzut, de fotografiat. Foarte aproape de colosseum e Columna lui Traian, să nu o rataţi.
Urmează apoi fântânile celebre în Roma, piazza di spagna, navona etc în care merită să stai să te odihneşti. Pentru mine Roma a fost cea mai obositoare călătorie de până acum, dorint să cuprind în câteva zile cât mai mult.
Un alt aspect pozitiv în Roma este apa pe care o poţi lua din multiplele locuri din oraş, care te ajută să economiseşti fooooooarte mulţi bani. Ce mi-a mai plăcut la roma sau m-a uimit a fost felul în care îşi beau cafeaua în micile cafenele, direct la bar, fără să te aşezi şi foarte repede. Timp de stat la o cafea, la o măsuţă nu-i sau nu-i în obişnuinţa lor.
Să mai adaug suvenirurile cu pisici şi cu pinochio, copacii din oraş, pinii-după cartierul trastevere pinii urmează în clasamentul meu din Roma, clădările toate în cele din urmă, turiştii. aerul de vacanţă care e peste tot.
Pentru mine urmează nuntă la Bruxelles şi conferinţă la Viena vara aceasta (o combinaţie mai bună nici că se putea), însă nu cred că top 3 se va modifica. Aştept, tot aştept Lisabona şi Porto. Poate anul viitor.
joi, 17 mai 2012
Alpii şi pianul
Unul dintre cele mai scumpe hoteluri din Konstanz este celebru pentru că este făcut în clădirea unei foste mănăstiri. Pereţii au rămas pictaţi, coloanele şi forma ferestrelor, precum şi curtea interioară trădează locul şi rostul iniţial al hotelului.
De la masa restaurantului interior se vad lacul şi Alpii, dacă prinzi apusul este uluitoare culoarea rozalie a munţilor. În seara aceasta m-am găsit şi eu pentru o oră nu pentru că mi-aş piermite să iau cina într-un astfel de hotel, ci pentru că am avut un gutshein, adică un tichet gratuit să beau un pahar de şampanie aici. Unul din lucrurile care îmi place cel mai mult de când am venit aici este un caiet cu tot soiul de reduceri sau lucruri gratuite în cam toate mallurile, restaurantele importante din oraş, precum şi intrări la muzee, o seara la teatru şi una la operă, o vizită pe insula Mainau din apropiere-un fel de grădină botanică imensă şi o călătorie cu feribotul. Prin urmare, nou venit în oraş şi înregistrat drept cetăţean al oraşului ţi se permite să încerci cam tot ce-i bun şi frumos aici.
Revenind la seara în hotelul nostru, am fost mai mult decât norocoasă, sau poate că e ceva ce se întâmplă în fiecare seară la cină, să ascultăm un mini concert live de pian. Să stai liniştit într-o încăpere frumoasă, să vezi apusul peste Alpi de la fereastră şi să asculţi acordurile de pian e mai mult decât o sărbătoare (astăzi în Germania a fost sărbătoare naţională, toţi au avut liber, prin urmare toate magazinele închise). Lângă paharul nostru de şampanie ni s-au adus migdale trase în caramel, lângă noi o familie de elveţieni şi ei la un pahar de vin pe seară.
Acestea sunt momentele în care spun că viaţa nu e frumoasă, grea sau uşoară, ci viaţa-i bună cu tine. Şi clară ca albul Alpilor.
Bineînţeles că nu m-am putut abţine să iau o cutie de chibrituri cu sigla hotelului, mereu fac aceasta.
Iată hotelul fostă mănăstire
De la masa restaurantului interior se vad lacul şi Alpii, dacă prinzi apusul este uluitoare culoarea rozalie a munţilor. În seara aceasta m-am găsit şi eu pentru o oră nu pentru că mi-aş piermite să iau cina într-un astfel de hotel, ci pentru că am avut un gutshein, adică un tichet gratuit să beau un pahar de şampanie aici. Unul din lucrurile care îmi place cel mai mult de când am venit aici este un caiet cu tot soiul de reduceri sau lucruri gratuite în cam toate mallurile, restaurantele importante din oraş, precum şi intrări la muzee, o seara la teatru şi una la operă, o vizită pe insula Mainau din apropiere-un fel de grădină botanică imensă şi o călătorie cu feribotul. Prin urmare, nou venit în oraş şi înregistrat drept cetăţean al oraşului ţi se permite să încerci cam tot ce-i bun şi frumos aici.
Revenind la seara în hotelul nostru, am fost mai mult decât norocoasă, sau poate că e ceva ce se întâmplă în fiecare seară la cină, să ascultăm un mini concert live de pian. Să stai liniştit într-o încăpere frumoasă, să vezi apusul peste Alpi de la fereastră şi să asculţi acordurile de pian e mai mult decât o sărbătoare (astăzi în Germania a fost sărbătoare naţională, toţi au avut liber, prin urmare toate magazinele închise). Lângă paharul nostru de şampanie ni s-au adus migdale trase în caramel, lângă noi o familie de elveţieni şi ei la un pahar de vin pe seară.
Acestea sunt momentele în care spun că viaţa nu e frumoasă, grea sau uşoară, ci viaţa-i bună cu tine. Şi clară ca albul Alpilor.
Bineînţeles că nu m-am putut abţine să iau o cutie de chibrituri cu sigla hotelului, mereu fac aceasta.
Iată hotelul fostă mănăstire
miercuri, 9 mai 2012
Ce faceţi voi înainte de o călătorie?
Eu mai nimic. Aş vrea să lucrez, wordul este deschis de azi dimineaţă şi am reuşit să scriu un paragraf. Cu un paragraf a înaintat teza mea astăzi. Am verificat de trei ori biletul meu de avion, mi-am făcut online check-inul, mi-am scos din dulap toate hainele pe care le-aş lua în cele 4 zile la Roma. Am verificat vremea din roma de încă pe atâtea ori, mi-am scos la imprimantă toate sugestiile prietenilor din ce ar trebui să vizitez cât sunt acolo. De mâncat e simplu, pizza, spagheti, lasagna, tiramisu şi îngheţată. Dacă mergeţi la Roma vă dau un sfat pe care l-am primit şi eu (când mergi într-o călătorie e bine să întrebi oamenii care au mai fost, afli multe lucruri care ţi-ar putea face călătoria mai simplă, mai frumoasă şi chiar mai ieftină). Am aflata astfel că îţi poţi cumpăra bilete online să vizitezi muzeele din Vatican precum şi Capela Sixtină. Am făcut şi eu asta, te costă cu 5 euro în plus rezervarea online. Măcar ştii foarte clar ora şi ziua când trebuie să fii acolo şi mai ales scapi de coada interminabilă de la Vatican. Pentru mine e sigur, sâmbătă la 9 dimineaţa voi fi la Vatican. Cu hotelul sunt alte emoţii, pe booking.com (site pe care vi-l recomand pentru a vă găsi cele mai ieftine hoteluri, hosteluri) hotelul în care voi sta avea recomandări bune, deşi e unul din capul listei celor mai ieftine hoteluri din roma.
E prima oară de asemenea când zbor cu germanwings, nu sunt deloc un fan al avioanelor, îmi place doar momentul când poţi mânca, scap atunci de orice grijă că sunt la o asemenea înălţime (mie mi-e frică să mă urc pe un scaun, imaginaţi-vă ce e în mintea mea într-un zbor cu avionul; de aceea ascult muzică, citesc ca să nu mă gândesc la altceva). Germanwings, spre deosebire de alte companii lowcost, te lasă în check-inul online chiar să îţi alegi locul, ceea ce e bine pe de o parte însă pe de altă parte îmi trece prin minte gândul că dacă se prăbuşeşte poate locul pe care stai te salvează (nu ştiu câţi dintre voi aţi văzut Lost, dar eu în avion mereu mă întreb cine ar putea să ne salveze în cazul unui accident). Acum mulţi ani am zburat spre Londra cu British Air. şi stewardesa a întrebat cine doreşte să facă schimb de locuri (era o familie cu 2 copii şi s epare nu aveau voie să stea toţi 4 unul lângă altul). Nici prin cap nu mi-a trecut să mă mut cu toate că eram singură şi îmi era indiferent, ci de frica schimbării locului. Persoana care a schimbat locul a primit din partea companiei o şampanie pt că i-a ajutat să rezolve situaţia.
E o stare ciudată înainte de o călătorie, un amestec de bucurie, neaşteptare, curiozitate dar şi altceva, anxietate sau un alt cuvânt pe care nu-l găsesc acum.
E prima oară de asemenea când zbor cu germanwings, nu sunt deloc un fan al avioanelor, îmi place doar momentul când poţi mânca, scap atunci de orice grijă că sunt la o asemenea înălţime (mie mi-e frică să mă urc pe un scaun, imaginaţi-vă ce e în mintea mea într-un zbor cu avionul; de aceea ascult muzică, citesc ca să nu mă gândesc la altceva). Germanwings, spre deosebire de alte companii lowcost, te lasă în check-inul online chiar să îţi alegi locul, ceea ce e bine pe de o parte însă pe de altă parte îmi trece prin minte gândul că dacă se prăbuşeşte poate locul pe care stai te salvează (nu ştiu câţi dintre voi aţi văzut Lost, dar eu în avion mereu mă întreb cine ar putea să ne salveze în cazul unui accident). Acum mulţi ani am zburat spre Londra cu British Air. şi stewardesa a întrebat cine doreşte să facă schimb de locuri (era o familie cu 2 copii şi s epare nu aveau voie să stea toţi 4 unul lângă altul). Nici prin cap nu mi-a trecut să mă mut cu toate că eram singură şi îmi era indiferent, ci de frica schimbării locului. Persoana care a schimbat locul a primit din partea companiei o şampanie pt că i-a ajutat să rezolve situaţia.
E o stare ciudată înainte de o călătorie, un amestec de bucurie, neaşteptare, curiozitate dar şi altceva, anxietate sau un alt cuvânt pe care nu-l găsesc acum.
joi, 3 mai 2012
Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie
După o zi de muncă, zic să ne aşezăm cu laptopul în braţe, cu măsuţa de pat plină de bunătăţuri şi să ne gândim la lucruri frumoase. La oamenii apropiaţi nu-i nevoie să ne propunem să ne gândim, ei sunt cu noi, nu degeaba sunt "apropiaţi".
Începusem într-o seară, acum ceva timp, un exerciţiu de imaginaţie în care puteam să ne alegem ce clădiri doream, locuri în care am fost şi pe care le-am vrea lângă casa noastră. Fie că ne-au plăcut, fie că ne aduc aminte de un timp bun, de o persoană, fie că ne place arhitectura, sau pur şi simplu ca să nu ne fie locul goi. Pentru că noi oricum suntem plini. Plini de noi şi mai bine de alţii.
Iată exerciţiul meu:
1. Casa mea ar fi de ajuns să fie un apartament din perioada interbelică. Aş vrea să am ferestrele de la podea la tavan, fără perdele. Bineînţeles, în lumea mea imaginară vecinii nu mă pândesc, pot privi dar nu pot să mă vadă. Mi-aş dori un baldachin în mijlocul camerei iar pe pereţi câteva tablouri desenate de oamenii apropiaţi. Şi poate un Dali.
2. Pe acelaşi palier aş vrea să am adunaţi în acelaşi apartament prietenii cei mai apropiaţi, aşa ca în Friends.
3. Foarte aproape, aş vrea să am cafeneaua din Friends în care în fiecare sâmbătă dimineaţă să iau micul dejun cu prietenele cele mai apropiate, aşa ca în Sex and the city.
4. De la o fereastră a apartamentul aş vrea să văd Notre-Dame de Strasbourg (mult mai frumoasă pentru mine decât cea din Paris), iar de la cealaltă fereastră Sagrada Familia.
5. Foarte aproape aş vrea să am un parc imens precum Parcul Guell din Barcelona sau grădinile britanice de la Hamptom Court Palace.
6. Oraşul l-aş vrea plin de vegetaţie, de pomi înfloriţi, cu râu, lac şi pădure exact ca oraşul meu de acum, Konstanz. Uneori nu ştiu dacă merg la iarbă verde sau la universitate; aş scoate din peisaj vulpile care mai dorm prin faţa casei mele, sau căprioarele pe care le-am văzut în drum spre universitate chiar în faţa mea.
7. Aş vrea bineînţeles o stradă a magazinelor, din care să nu lipsească HM, Zara, Blanco, Oysho (cu preţuri de HM, doar în imaginar e posibil) şi Lefties.
8. Mi-aş dori să am un cinema doar al meu în care să fac serate cu prietenii şi să vedem pe seri filme de Oscar sau serialele noastre preferate.
9. Mi-as dori spitalul din Greys Anathomy, în care doctorii să fie evident cei din serial.
10. Aş dori în apropiere un centru de animale gen RSPCA, pe care l.am vizitat în anglia acum ceva vreme, unde să pot face voluntariat şi să scot în weekend câinii la plimbare.
11. Aş vrea şi o prognoză meteo favorabilă, evident. Să fie exact ca acum aici, o vreme răcoroasă, ca de pădure, deşi afară e soare şi vară de acum.
12. Un McDonalds peste drum şi vreo 10 patiserii germane.
13. Un magazin mic de ziare în faţa casei de unde să-mi cumpăr El pais, The Times, Dilema veche şi Cosmopolitan
14. Din apropierea casei nu ar trebui să-mi lipsească un teren mare de tenis, unul de handbal, pistă pentru role şi un patinoar. Şi un complex cu piscine cu ape termale, exact ca în Konstanz, de unde vezi Alpii când nu e ceaţă (în universul meu imaginar în Konstanz nu e niciodată ceaţă, deşi până şi-n imaginar e ceaţă aici)
15. Şi aş vrea să se vadă de la fereastra mea mereu răsăritul, iar de la o altă fereastră luna, de fapt superluna, aşa cum se va vedea weekendul acesta.
Am ratat ceva?
Micul vostru univers cum aţi vrea să arate?
Începusem într-o seară, acum ceva timp, un exerciţiu de imaginaţie în care puteam să ne alegem ce clădiri doream, locuri în care am fost şi pe care le-am vrea lângă casa noastră. Fie că ne-au plăcut, fie că ne aduc aminte de un timp bun, de o persoană, fie că ne place arhitectura, sau pur şi simplu ca să nu ne fie locul goi. Pentru că noi oricum suntem plini. Plini de noi şi mai bine de alţii.
Iată exerciţiul meu:
1. Casa mea ar fi de ajuns să fie un apartament din perioada interbelică. Aş vrea să am ferestrele de la podea la tavan, fără perdele. Bineînţeles, în lumea mea imaginară vecinii nu mă pândesc, pot privi dar nu pot să mă vadă. Mi-aş dori un baldachin în mijlocul camerei iar pe pereţi câteva tablouri desenate de oamenii apropiaţi. Şi poate un Dali.
2. Pe acelaşi palier aş vrea să am adunaţi în acelaşi apartament prietenii cei mai apropiaţi, aşa ca în Friends.
3. Foarte aproape, aş vrea să am cafeneaua din Friends în care în fiecare sâmbătă dimineaţă să iau micul dejun cu prietenele cele mai apropiate, aşa ca în Sex and the city.
4. De la o fereastră a apartamentul aş vrea să văd Notre-Dame de Strasbourg (mult mai frumoasă pentru mine decât cea din Paris), iar de la cealaltă fereastră Sagrada Familia.
5. Foarte aproape aş vrea să am un parc imens precum Parcul Guell din Barcelona sau grădinile britanice de la Hamptom Court Palace.
6. Oraşul l-aş vrea plin de vegetaţie, de pomi înfloriţi, cu râu, lac şi pădure exact ca oraşul meu de acum, Konstanz. Uneori nu ştiu dacă merg la iarbă verde sau la universitate; aş scoate din peisaj vulpile care mai dorm prin faţa casei mele, sau căprioarele pe care le-am văzut în drum spre universitate chiar în faţa mea.
7. Aş vrea bineînţeles o stradă a magazinelor, din care să nu lipsească HM, Zara, Blanco, Oysho (cu preţuri de HM, doar în imaginar e posibil) şi Lefties.
8. Mi-aş dori să am un cinema doar al meu în care să fac serate cu prietenii şi să vedem pe seri filme de Oscar sau serialele noastre preferate.
9. Mi-as dori spitalul din Greys Anathomy, în care doctorii să fie evident cei din serial.
10. Aş dori în apropiere un centru de animale gen RSPCA, pe care l.am vizitat în anglia acum ceva vreme, unde să pot face voluntariat şi să scot în weekend câinii la plimbare.
11. Aş vrea şi o prognoză meteo favorabilă, evident. Să fie exact ca acum aici, o vreme răcoroasă, ca de pădure, deşi afară e soare şi vară de acum.
12. Un McDonalds peste drum şi vreo 10 patiserii germane.
13. Un magazin mic de ziare în faţa casei de unde să-mi cumpăr El pais, The Times, Dilema veche şi Cosmopolitan
14. Din apropierea casei nu ar trebui să-mi lipsească un teren mare de tenis, unul de handbal, pistă pentru role şi un patinoar. Şi un complex cu piscine cu ape termale, exact ca în Konstanz, de unde vezi Alpii când nu e ceaţă (în universul meu imaginar în Konstanz nu e niciodată ceaţă, deşi până şi-n imaginar e ceaţă aici)
15. Şi aş vrea să se vadă de la fereastra mea mereu răsăritul, iar de la o altă fereastră luna, de fapt superluna, aşa cum se va vedea weekendul acesta.
Am ratat ceva?
Micul vostru univers cum aţi vrea să arate?
marți, 1 mai 2012
Ce cuvinte luaţi tot timpul cu voi?
Am dat zilele acestea peste un articol în care mai mulţi traducători de literatură română răspundeau la întrebarea Care este cuvântul vostru preferat din limba română. Răspunsurile sunt fie neaşteptate fie curioase, având în vedere cuvintele alese şi faptul că respondenţii nu sunt de origine română. Iată răspunsurile:
Mariano Martín Rodríguez-traducător la Comisia Europeană. În afară de traducerile din literatura română, a publicat numeroase studii de literatură comparată şi română în volume şi reviste din Spania, România, Statele Unite. Cuvântul lui preferat este primejdie.
Laure Hinckel- În prezent, este una din cele mai active şi prestigioase traducătoare de literatură română din Franţa, abordând cu aceeaşi competenţă autori şi genuri diferite: Camil Petrescu, Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, dar şi Emil Cioran sau Andrei Pleşu.Cuvântul preferat este zorzoane.
Anita Natascia Bernacchia este traducătoare şi interpret de conferinţă, cu un master în traducere audiovizuală (2008); în prezent trăieşte şi lucrează la Bruxelles. De câţiva ani, traduce literatură română – Nina Cassian, Cecilia Ştefănescu, Radu Aldulescu, Ştefan Bănulescu, Dan Lungu. Cuvântul preferat este oglindă.
Marina Gessner, tânără traducătoare din Croaţia, în prezent trăieşte şi lucrează la Bruxelles. A tradus poezie de Adela Greceanu şi Claudiu Komartin, a colaborat la traducerea antologiei de proză scurtă românească postrevoluţionară Nabokov la Braşov (2010). Cuvântul preferat: veveriţă, bivoliţă.
Jan Willem Bos este traducător, lexicograf, scriitor şi editor. A abordat toate genurile - proză, poezie, teatru – şi autori la fel de diferiţi precum Mircea Eliade, Sorin Titel, Norman Manea, Marin Sorescu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Matei Vişniec, Gabriela Adameşteanu, Valeriu Butulescu. Cuvântul preferat: samavolnicie, capuchehaie şi combinaţii de genul pierde-vară, zgârie-brânză, bobârnac sau cuscru.
Am lansat şi eu întrebarea pe pagina mea de facebook şi din răspunsurile pe care le-am primit am ajuns la câteva concluzii:alegerile cuvintelor au în vedere pe de o parte sonoritatea lor, pe de altă parte valoarea sufletească pe care o asociază cuvintelor, de la o valoare de adevăr, generală la o valoare intimă, personală. Astfel că răspunsurile au fost: demnitate, fleoşc, a pipăi, pisică, redundant, dor, simplu, prieten, speranţă.
Cât despre mine, îmi plac multe cuvinte pe care le asociez de multe ori cu împrejurarea în care le-am auzit, cu persoana care le-a rostit, cu felul neobişnuit de a le rosti. Ultimul cuvânt pe care l-am întâlnit şi mi-a plăcut foarte mult nu este românesc-sussurri, din traducerea în italiană a titlului Cartea şoaptelor de Vosganian.
Cuvântul vostru preferat care este?
Mariano Martín Rodríguez-traducător la Comisia Europeană. În afară de traducerile din literatura română, a publicat numeroase studii de literatură comparată şi română în volume şi reviste din Spania, România, Statele Unite. Cuvântul lui preferat este primejdie.
Laure Hinckel- În prezent, este una din cele mai active şi prestigioase traducătoare de literatură română din Franţa, abordând cu aceeaşi competenţă autori şi genuri diferite: Camil Petrescu, Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, dar şi Emil Cioran sau Andrei Pleşu.Cuvântul preferat este zorzoane.
Anita Natascia Bernacchia este traducătoare şi interpret de conferinţă, cu un master în traducere audiovizuală (2008); în prezent trăieşte şi lucrează la Bruxelles. De câţiva ani, traduce literatură română – Nina Cassian, Cecilia Ştefănescu, Radu Aldulescu, Ştefan Bănulescu, Dan Lungu. Cuvântul preferat este oglindă.
Marina Gessner, tânără traducătoare din Croaţia, în prezent trăieşte şi lucrează la Bruxelles. A tradus poezie de Adela Greceanu şi Claudiu Komartin, a colaborat la traducerea antologiei de proză scurtă românească postrevoluţionară Nabokov la Braşov (2010). Cuvântul preferat: veveriţă, bivoliţă.
Jan Willem Bos este traducător, lexicograf, scriitor şi editor. A abordat toate genurile - proză, poezie, teatru – şi autori la fel de diferiţi precum Mircea Eliade, Sorin Titel, Norman Manea, Marin Sorescu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Matei Vişniec, Gabriela Adameşteanu, Valeriu Butulescu. Cuvântul preferat: samavolnicie, capuchehaie şi combinaţii de genul pierde-vară, zgârie-brânză, bobârnac sau cuscru.
Am lansat şi eu întrebarea pe pagina mea de facebook şi din răspunsurile pe care le-am primit am ajuns la câteva concluzii:alegerile cuvintelor au în vedere pe de o parte sonoritatea lor, pe de altă parte valoarea sufletească pe care o asociază cuvintelor, de la o valoare de adevăr, generală la o valoare intimă, personală. Astfel că răspunsurile au fost: demnitate, fleoşc, a pipăi, pisică, redundant, dor, simplu, prieten, speranţă.
Cât despre mine, îmi plac multe cuvinte pe care le asociez de multe ori cu împrejurarea în care le-am auzit, cu persoana care le-a rostit, cu felul neobişnuit de a le rosti. Ultimul cuvânt pe care l-am întâlnit şi mi-a plăcut foarte mult nu este românesc-sussurri, din traducerea în italiană a titlului Cartea şoaptelor de Vosganian.
Cuvântul vostru preferat care este?
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
