Acum aproximativ o lună am văzut documentarul Ashes and snow, cu imagini foarte frumoase, însă care necesită o anumită stare să-l poţi vedea, fiind un documentar de artă. Ideea fiind, şcolăreşte, comuniunea om-natură, am avut, din nou, dubii în ceea ce priveşte, de data aceasta, filmul Life of Pi.
Există câteva motive pentru care vă recomand să-l vedeţi la cinema, pentru că acasă, pe un laptop, s-ar pierde mult din el. E, fără doar şi poate, şi o poveste pentru părinţi şi copii deopotrivă. Sfaturile înţelepte pe care le dă tatăl fiului, de la găsirea drumului în credinţă prin raţiune la relaţia pe care oamenii o pot avea cu animalele, niciodată de prietenie reală. Odată cu naufragiul navei, Pi trăieşte în paralel două poveşti pe care le va da mai departe după ce este salvat.Cea de-a doua poveste, în care supravieţuieşte alături de Richard Parker, tigrul copilăriei sale, îl face să trăiască zi de zi învăţăturile tatălui său. Dar să supravieţuiască. Căutătorul de poveşti, căruia îi este dat să asculte povestea lui Pi ajuns acum la maturitate, are libertatea să aleagă din cele două poveşti paralele, cea a naufragiului alături de mamă, de bucătar şi de un "hindus fericit" sau de o zebră, un urangutan şi un tigru bengalez. Care este povestea reală, care este finalul adevărat ajung să intereseze mai puţin în spatele unei aventuri cu imagini atât de frumoase din nopţile cu meduze, cu balene sau cu furtuni pe mare. Dar şi cu scene emoţionante ale copilului care priveşte neputincios moartea familiei în naufragiu şi a singurătăţii în mijlocul pustiului marin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu