Din titlu şi din trailer-ul filmul ai înţelege că "Amour", în regia lui Michael Haneke, spune o poveste frumoasă şi lungă de dragoste , protagoniştii fiind acum la capăt de viaţă şi de dragoste. M-am întrebat mai apoi de ce o astfel de poveste a câştigat Palm d'Or şi de ce este nominalizat la 5 secţiuni Oscar: cel mai bun film, cea mai bună actriţă în rol principal (Emmanuelle Riva în vârstă de 85 ani), cel mai bun scenariu, cel mai bun regizor şi cel mai bun film străin.
Aşa că atunci când am văzut filmul am încercat să găsesc în fiecare secvenţă răspunsul la aceste întrebări. După doar câteva minute veţi realiza o tehnică care se reia pe toată durata filmului: stop-cadrul, destul de prelungit. În unele imagini, cum ar fi o sală de spectacole sau chipul adormit al unei femei, ţi se lasă impresia de pictură. Contrapunctic, se derulează la un moment dat câteva imagini cu tablouri exprimând lumea exterioară apartamentului în care se desfăşoară toată acţiunea filmului.
Transformările pe care le suferă doi bătrâni după paralizia femeii, trecerea de la o schimbare la alta până la climax sunt, cu siguranţă, câteva din motivele pe care le căutam mai sus. Nevoia de a-şi păstra independenţa după pierderea imobilităţii, refuzul de a cere ajutor, de a fi considerat o victimă, pe de o parte, şi stăpânirea celui care sprijină până la cedarea ultimă.
Finalul este unul frustrant pentru spectator, lăsându-te cu imaginea scrisorilor, cu aşteptarea fiicei care să descopere trupul mamei şi cu dispariţia bătrânului. Mai mult decât dragoste între 2 oameni, filmul spune şi povestea dragostei de viaţă, de independenţă, de comunicare şi, mai ales, de conştiinţă de sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu