Am regăsit săptămâna aceasta Londra aşa cum o lăsasem: deosebit de zgomotoasă, de cosmopolită, de cochetă în rochiile doamnelor şi în paltoanele elegante ale bărbaţilor pe stradă. La fel de nonconformistă în părul colorat al tinerilor, în multiplele identităţi pe care le vezi pe stradă şi de care, acolo fiind, nu te mai miri. Liniştea aceea de oraş european mare că te poţi îmbrăca cu orice pentru că, oricum, toată lumea e prea grăbită să te analizeze pe stradă. Un oraş în care nu ai cum să te regăseşti niciodată acelaşi de vreme ce te pierzi de pe o stradă pe alta, inghesuite sau largi, dar acoperite de oameni. Londra e pentru oamenii vitezei, ai noului, ai bucuriei de viaţă, ai schimbărilor, care nu au nevoie de spaţiu personal decât acasă, în familie.
Îmi amintesc anul trecut de oraşul german în care am studiat unde am avut mereu senzaţia că sunt într-un interval în care timpul....are nesfârşită răbdare cu oamenii. Acolo mi se părea că era inutil să te grăbeşti, pentru că totul se mişca într-o relaxare totală, în care puteai să priveşti, să analizezi de sute de ori locurile şi oamenii, pentru că timpul te lăsa. Însă un loc în care bătrâneţea parcă e mai vizibilă şi mai aşezată decât în capitale unde, chiar şi spre/la bătrâneţe alergi.
Ajung la concluzia că ai, cu siguranţă, ritmul personal al oraşului în care trăieşti. Şi în felul în care mergi pe stradă, mai repede sau în plimbare, şi în cel în care vorbeşti dar, mai ales, în cel în care vezi şi interpretezi lumea: bogat, multiperspectivist, alert şi în cunostinţă de cauză. Bineînţeles, atâta vreme cât ai ochi ca să vezi şi să iei tot ce te poate face complet şi complex.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu