ALECART-Un proiect cultural care ne aduce impreuna

Să creşti sub semnul paradoxului! Aceasta ar fi pentru mine maxima alecartiană sub care care stăm, de aproape 5 numere, toţi care am gândit, am verbalizat, am însemnat sau pur şi simplu am citit a l'ecart ALECART. Paradoxul este unul prietenesc de vreme ce a permis să convieţuiască, mână în mână, impulsul de a ieşi din necunoastere, neimplicare, neverablizare şi instinctul de a intra în recunoastere, implicare si cuvânt. ALECART stă sub semnul cuvântului care numeşte, denumeşte şi, înainte de a dispărea din limbă, se aşterne, travestit în spatele măştilor semantice, printre noi. ALECART este, iată, din nou paradoxal, un proiect sub a cărui coperta ne-am jucat de-a v-ati ascunselea. În cele din urmă fiecare este prins, de aceea nimeni nu pleacă din Alecart odată intrat în joc. Şi pentru ca jocul nostru să nu decadă în joacă, dorindu-ne un ludic de calitate, am stabilit reguli şi roluri, paradoxale şi ele în felul lor simplu. De la iniţiatori (manageri cum s-ar vrea unii) de joc cultural (prof. Nicoleta Munteanu, prof. Emil Munteanu, web designer Virgil Horghidan), la stabilirea spaţiului de joc (Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă" Iaşi, Colegiul Naţional Iaşi)pasul a fost simplu. Şi pentru că noi creşteam în fiecare lună cât alţii în ani buni, ne-a trebuit un spaţiu de joc mai mare, mai bogat (!) şi iată cum, de la stat universitar am trecut la privit către o altă universitate care ne-a deschis. Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi a a intrat în joc ştiind că va avea doar de câştigat, oferindu-se pentru a câştiga împreună. Şi iată cum elevi şi profesori deopotrivă, universitari şi preuniversitari, pentru că toţi sunt mână în mână după cum vă spuneam, am început să ne jucăm. La fiecare lansare alt joc, cu o redacţie de joc mai bogata prin noi nume venite de departe sau de aproape. Distanţele în Alecart se măsoară doar prin apropierea de gândirea şi bucuria culturală a celuilalt. Şi pentru că mulţi oameni mari au fost daţi (înăuntru şi nu afară) din Suceava, am primit în joc o subredacţie generoasă de tineri scriitori, cu premii vechi la alte jocuri culturale, care şi-au unit terenul de joc (Colegiul Naţional "Petru Rareş") prin profesorul (pentru atâţi oameni mari) Gheorghe Cîrstian.
Dacă ne întoarcem la paradoxul sub care stăm cu toţii de la o vreme, e musai să spunem că noi suntem şi înăuntru., în revistă, dar şi în afară, în dezbateri, întâlniri, workshopuri. Suntem prin noi în afară. Ce ne aduce împreună în jocul acesta al paradoxurilor la tot pasul? Instinctul cultural care îşi doreşte carte, film, itinerarii de tot felul, interviuri, biblioteci, reportaje, creaţii şi tot ce poate să-i satisfacă, pe termen lung, nevoia de cunoaştere. Iar dacă la ultima lansare a jocului Alecart nu am căzut...de acord dacă prietenia ţine de instinct sau nu, paradoxul sub care creştem ştie sigur că ea ne aduce împreună oricât de în afară am fi.