Momentul

Există momente în viaţa unei femei cu adevărat speciale, glorioase aş spune, când, cu încredere maximă, îşi lasă papucii pufoşi de casă deoparte, se îndreaptă cu sfială spre pat, respiră puternic, simte cum puţin îi tremură picioarele, însă ştie că doar o o întindere de mână o desparte. Se teme că nu este îndeajuns de pricepută, că ar putea da greş, că experienţa şi-ar spune cuvântul şi priveşte aproape cu invidie femeile care au făcut-o până acum. Experienţa prin care au trecut aceste femei trebuie că le-a dat încredere în ele şi le-a făcut să simtă că sunt cu adevărat puternice. Şi iată că femeia se află în pat, îşi aminteşte că mai bine şi mai sigur este să închidă lumina, aprinde totuşi o lumânare să vadă contururile, trage aer în piept şi începe. Atinge mai întâi cu sfială, pentru că nu ştie încă procedeul corect. Simte puţină fierbinţeală dar ştie că este în regulă. Îşi învârte mâna şi realizează că totul decurge atât de calm, de firesc. Zâmbetul îi apare pe faţă când ştie că a dus momentul unde trebuie. Prinde curaj şi se hotărăşte să aprindă lumina. Şi în acel moment al dezvelirii de întuneric, femeia se bucură şi se simte alt om. Ştie că din acest moment a mai făcut un pas pe care alte femei nu îl vor face niciodată. Si simte nevoia să consemneze aşa cum fac eu aici. 7 februarie 2011 este ziua cea mare când eu, pe întuneric şi de una singură, am schimbat prima dată UN BEC!