Bătaia e ruptă din raiul Andreei

Nu sunt specialistă în copii, nu sunt nici psiholog iar pe diploma mea nu scrie decât filolog. Știu sigur însă că am văzut până la vârsta aceasta destule locuri câți alții într-o viață, că dacă aș avea bani în fiecare weekend m-as putea urca într-un avion și aș avea un loc unde să stau la oamenii pe care i-am cunoscut într-o împrejurare sau alta. Mai știu câteva lucruri despre educația copiilor și, în primul rând, mă știu pe mine. Și-mi știu viața mea viitoare pe care mi-o imaginez când și când și care în 2-3 ani sper să mă ajungă din urmă. Cu o casă, copii pisici câini și toate cele cât să mă facă să simt că adevărata viață abia atunci începe.

Revenind la copii că de la ei am plecat și la ei voiam să ajung și la felul în care ca părinte te raportezi la ei sunt multe de spus. Pentru unii lucrurile sunt albe sau negre, maniheiste cum aș spune ca filolog. Dacă înțelege de vorbă bună atunci toată lumea e fericită familia e armonioasă iar părinții un model, dacă nu aplicăm regula sfântă a bătăii. Ce să mai vorbim de înțelegere, de explicații, de bunătate și mai ales de incapacitatea mea de a înțelege cum poți să provoci durere fizică unui copil. Oricum, știu și mi s-a zis azi de nenumărate ori, pt că de aceea am ajuns să scriu aici, că altfel copilul nu va înțelege ce-i interdicția și regula.

Dar să nuanțăm puțin lucrurile și să le explic prietenilor mei, viitori părinți care vor aduce raiul pe pământ prin altoirea copiilor (și acesta un cuvânt fără sens pentru mine) următoarele.

1. Un copil va avea personalitatea părinților, măcar într-o anumită măsură; dacă se va naște într-o familie unde lumea râde, glumește, se îmbrățișează, face drumeții, iubește natura și animalele, mă îndoiesc că va fi un îndărătnic și un răzvrătit.

2. Acum ceva vreme am citit un articol în Dilema în care se sublinia faptul că îi învățăm pe copiii noștri să fie cuminți, să învețe bine, dar nu îi învățăm niciodată să fie cu adevărat generoși. Câți dintre voi v/ați gândit să faceți două pachețele pentru școală și pentru colegul de bancă, un copil care poate nu-și permite să-și cumpere ceva. Câți dintre voi i-ați spus copilului să/și invite un prieten la masă duminica, să împartă cu el ce are.

3. Există sute de centre de adopții pentru animalele străzii. Câți dintre voi ați cumpărat câteva sute de grame de mâncare și să mergeți cu copilul vostru să îl învățați că e bine să ai grijă și de animalele străzii ca de oameni.

4. Câți dintre voi sunteți recunoscători că aveți părinți sau bunici la țară. Eu aș da orice să știu că îmi voi duce copiii la țară, să umble desculți, să meargă pe câmp, să știe ce-i viața simplă și înțelepciunea adevărată a bunicilor noștri.

5. În sala unde fac aerobic în fiecare vineri o grupă de fetițe de la 6 ani în sus fac gimnastică. La sfârșitul orei aceste fetițe de 2 ori mai mici decât aparatele la care lucrează sunt puse să le strângă din sală. E un mod de a-i face pe copii de mici să conștientizeze că trebuie și poți, indiferent de vârstă, să faci loc după tine unei alte activități, să lași curat.

6. Săptămâna aceasta o librărie din Iași anunța atelier de origami. După activitate au postat fotografii. Nici măcar un copil în poze. Nici un părinte interesat să facă din ziua de duminica o zi altfel pentru copilul său.

7. Câți dintre părinți împart activitățile sportive cu copiii lor? Câți merg pe patine, câți îi iau la tenis, la înot?

8. Câți copii sunt lăsați să-și deseneze pereții din camera lui, să țină animale în casă, să sară în casă (la noi ce spun vecinii e o mare problemă în educația copiilor).

Acestea fiind punctate, cum poate un copil care are asemenea activități, care e învățat să dea. să fie generos, să aibă mulți prieteni, să vadă binele din lume chiar dacă răul poate uneori e prezent, să nu fie egoist, să nu-i pese de ce face cel de lângă el ci ce simte cel de lângă el pentru el, cum poate un asemenea copil să nu poată fi educat fără bătaia ruptă din raiul vostru și numai al vostru?

Nu vă face oameni mai puțini buni în ochii mei să știu că în raiul vostru este și această izbăvitoare formă de educație. Dar nu mă faceți să fiu în raiul vostru fără să mi-l doresc.

Raiul meu e cel din mâinile colorate ale copilului care îmi desenează pereții din bucătărie și al râsului care va trezi toți vecinii din tristețea unei vieți cu reguli. În familii nu există reguli locuri din casă unde se fac se mănâncă sau se învață lucruri. Familia nu-i un teritoriu cu șefi, subalterni cu oameni mai înțelepți unii decât alții. Nimeni nu are ultimul cuvânt așa cum nimeni nu-l spune pe primul. Verbul nu este a trebui a face a fi obligat. Ci doar a ne locui unii pe alții și a crește împreună.