Poate să-ţi fie dor de un oraş ca de-o persoană?

Zilele acestea am văzut o poză cu prima zăpadă din Konstanz. Pentru că toată lumea pare extrem de fericită din pozele de pe facebook, până şi oraşul meu de acum câteva luni părea fericit. Mi-am adus aminte că anul trecut la konstanz prima zăpadă a fost noaptea şi m-am trezit cumplit de tristă că am ratat-o. Dar m-am bucurat să văd aleea din spatele casei mele albă, puntea de lemn de lângă Imperia aluneacoasă de la zăpada topită şi măsuţele teraselor acoperite de un strat moale de zăpadă. Şi mi-am adus aminte de duminicile la mersburg, peste lac, de turistii elvetieni luând cina la terase, acoperiţi de pături colorate şi, de fapt, de anul care nici nu ştiu cum a trecut şi cum am trecut şi eu prin el fiind acum atât de departe şi totuşi, în nostalgia care mă încearcă destul de puternic uneori, atât de aproape.

Poză-Enara Perez de Heredia