Ziua de azi mi-a fost răcoroasă ca ploaia care m-a tras de mânecă și m-a făcut să văd că e toamnă. Mă strânge gândul că vine și că va avea alte drumuri decât cea de anul trecut care mi-a fost preaplină, bucuroasă ca o poveste nemuritoare din acele cărți vechi din care sora mea îmi citea în fiecare seară. Când ai mei mi-au cumpărat Frații Grimm, cartea cât o cărămidă, știu că mi-am dorit să mi se citească în seara aceea toate poveștile. Și așa a citit săraca sora mea în timpul cât nu recunoșteam literele cât nu a citit ea toată viața după.
Și ploaia asta m-a prins pe mine azi pe stradă în sandale și pantaloni trei sferturi, fără umbrelă și mă miram de orașul acesta al copilăriei și adolescenței mele, în care știam pe de rost drumul până la Petru cu o escală la Curcubeu să o culeg pe Anda. Cu o bancă în spatele unui bloc unde în fiecare duminică stăteam ore întregi de vorbă cu semințe și ciocolată albă. Astăzi era același oraș, același drum, dar unul tăcut care din păcate nu mă mai duce nicăieri. La Curcubeu nu mă așteaptă nimeni la semafor, ci undeva într-un cartier aproape de mine în Iași, nici măcar Maratonul, punctul de reper al casei mele nu mai există, oamenii se întâlnesc la mall și nu în spatele blocului, iar mașinile sunt multe și nu mai opresc la trecere ca mai demult. Dar eu o să opresc Toyota mea verde. O să o opresc din priviri până când o voi avea.
Și am mai avut o prezență mai ceva ca o aversă la o conferință internațională, atât de internațională încât la secțiunea mea eram 4 oameni, 3 din Iași si cineva din Oradea. Dar mi-am luat mapa, și pixul și ecusonul care îmi plac de mor la conferințe și i-am lăsat cu coctailul, îl scriu cum l-au pronunțat ei, și mi-am văzut de ploaia mea care s-a ținut după mine azi.
Și am mai avut o prezență mai ceva ca o aversă la o conferință internațională, atât de internațională încât la secțiunea mea eram 4 oameni, 3 din Iași si cineva din Oradea. Dar mi-am luat mapa, și pixul și ecusonul care îmi plac de mor la conferințe și i-am lăsat cu coctailul, îl scriu cum l-au pronunțat ei, și mi-am văzut de ploaia mea care s-a ținut după mine azi.
Și așa cu ploaia lângă mine m-a sunat atâta lume cât nu au făcut-o niciodată în toată viața mea. Până și instructorul meu auto m-a sunat sa-mi spună La mulți ani, ca să înțelegi situația. Am primit până și două cadouri ceea ce nu s-a întâmplat ever de ziua numelui. Și ziua mi-a fost caldă ca toate bunătățile pe care le mănânc de când sunt acasă, de nici nu trebuie să duc gândul sau pofta până la capăt că deja se coace în cuptor. Și patul se face singur, cafeaua miroase de cum îmi deschid ochii, perdelele de soare au grijă să țină dimineața ascunsă să dorm mai mult, cărțile din madrid si din palma de mallorca se obisnuiesc puțin câte puțin cu mine, dosarul meu de bursă pe anul 3 de doctorat aproape că e gata, iar casa mea din iași mă așteaptă cu sufletul strâns să-mi strâng lucrurile. Cărți, măsuțe de laptop, de mâncat în pat, cutii peste cutii de tot felul toate vor face drumul acasă la suceava unde mă vor aștepta până când voi veni la ele, la el.
Dar și mâine e o zi. Tot a mea, pare-mi-se!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu