Câți dintre voi aveți pașaport electronic?

Pentru că mi-am cam pierdut actele în Barcelona anul trecut, probabil chiar în aeroport, am rămas fără pașaport și certificat de naștere. Să rămâi fără pașaport e ca și cum ți-ar lipsi o mână dacă ești cu gândul mereu la o altă țară pe care să o vizitezi chiar în călătorie fiind. Așa că mi-am făcut anul trecut pașaportul valabil un an cu gândul că voi merge să vizitez Chișinăul, și să-mi cumpăr toate sortimentele de bomboane Bucuria de pe pământ. Nu am mai fost nici până în momentul de față, deși e la doar 2 ore de Iași, probabil voi merge când voi locui la mii de km și voi simți că voi vizita un loc exotic. Și cum anul acesta a trecut cât alții în vremuri lungite, mi-a expirat și mie pașaportul.

Am auzit despre pașaportul electronic tot felul de povești, cum că e cu cip, încât mă și vedeam cu ceva implantat sub piele așa cum în afară unele animale au să fie găsiți de stăpâni în cazul în care se pierd. Și îmi imaginam cum în magazine la casă va începe să sune alarma de cum mă apropii. Am pățit-o de două ori și e de-a dreptul unul dintre cele mai penibile momente: într-unul m-a pus să scot tot ce am din geantă și chiar îmi imaginam că poate, fără să-mi dau seama aș fi pus o cutie de gume în loc de coș în geantă, însă nu se întâmplase asta. Și mai apoi m-au pus să mă dezbrac de haină si m-au întrebat de două ori dacă nu am luat haina de la ei din magazin.

Și cu astfel de gânduri m-am dus astăzi să-mi fac pașaport, în fața mea oamenii îmbrăcați la cămașă, ca tot omul cu cap care va apărea într-un document oficial. Eu în pantaloni scurți și tricou de ziceai că merg la tenis. Și atunci mi-am dat seama că nu-i mare lucru în pașaportul acesta, tot poză îți face, tot aceleași taxe le plătești, doar că îți ia amprentele de la degetele arătător de la ambele mâini. Și iată cum poveștile despre acest miraculos pașaport valabil pe 5 ani și-au pierdut hazul de vreme ce nu devii nici animal de casă cu cip implantat, nici vreo hologramă. Ci un om care va arăta pașaportul în aeroport îmbrăcat sportiv și cu părul învolburat de la ploaia de afară. Asta-i singura diferență până la urmă, fotografia pentru care te pregătești în cazul primului pașaport obișnuit. Și că ești mai aproape în acte de vârsta ta. Eu încă îmi mai folosesc pozele din clasa a XII-a pe abonamentul de autobuz și în carnetul de doctorand. Tot eu până la urmă cu aceleași amprente. Cam da, nu?