Cum scapi de dorul de ducă?

În seara aceasta am aşteptat o prietenă foarte veche de la aeroport. Am stat apoi vreo 5 ore în gară până ce trenul ei avea să plece. În jurul nostru, oamenii veneau cu tot feluri de trolere, genţi, grăbiţi, în aşteptare unei noi destinaţii.. Tânjind mă uitam la trolerele lor în care se vedea încă banda pusă la check-in-ul din aeroport. De unde veneau şi unde se opreau acei oameni? Câte mijloace de transport aveau să ia până la destinaţie? Cât vor sta într-un loc? Poţi să simţi familiare gările şi mai ales aeroporturile? Să ştii că asta te face fericit, mereu noul, mereu călătoria...
Cred că există în unii din noi un dor de ducă, o neputinţă de a sta într-un singur loc. Să tânjeşti mereu după un loc nou, după o călătorie, după un tren, după o casă nouă, goală, în care să ştii că vei sta doar un timp. Cum ajungi să-ţi vezi prietenii cei mai vechi în gări sau în aeroporturi, pe fugă, ştiind că mereu unul va rămâne pe loc şi celălalt va pleca? Cât poate dura călătoria până să-ţi găseşti locul? Cum recunşti locul în care ţi-e dat să rămâi de vreme ce, odată ce ai ajuns într-un loc, te gândeşti unde vei pleca de aici? Cât poţi să-ţi duci casa în spate asemenea unui melc? Mereu nu pe picior de plecare, ci cu gândul la o altă plecare, la un alt oraş în care, cine ştie, ceva, cineva te va opri nu să nu mai pleci, ci să nu-ţi mai doreşti ca aerul uneori aeroporturi şi gări şi limbi străine şi străini, până la urmă, în care, ciudat, niciodată nu te simţi cu adevărat străin..

Bucuriile sunt mărunte

Sunt zile şi zile, şi-n unele zile îţi ajunge o cană de cafea latte în 3 straturi, cu spumă ca de zăpadă şi aromată mai ceva ca scorţişoara. o plimbare seara pe o alee lungă, de să nu se mai termine, cu ceaţa de să nu-l mai vezi pe cel de lângă tine. să fie doar voce sau râs. mai bine râs. şi o casă călduroasă, cu covoare moi, în care să mergi desculţ şi să-ţi fie şi atunci cald. şi să fie o toropeală de sobă cu lemne, ca la bunici, când e prea cald şi prea bine. şi merele coapte cu zahăr şi tăcerile nopţilor de la sat. sau de la munte. şi prima zăpadă.

Poate să-ţi fie dor de un oraş ca de-o persoană?

Zilele acestea am văzut o poză cu prima zăpadă din Konstanz. Pentru că toată lumea pare extrem de fericită din pozele de pe facebook, până şi oraşul meu de acum câteva luni părea fericit. Mi-am adus aminte că anul trecut la konstanz prima zăpadă a fost noaptea şi m-am trezit cumplit de tristă că am ratat-o. Dar m-am bucurat să văd aleea din spatele casei mele albă, puntea de lemn de lângă Imperia aluneacoasă de la zăpada topită şi măsuţele teraselor acoperite de un strat moale de zăpadă. Şi mi-am adus aminte de duminicile la mersburg, peste lac, de turistii elvetieni luând cina la terase, acoperiţi de pături colorate şi, de fapt, de anul care nici nu ştiu cum a trecut şi cum am trecut şi eu prin el fiind acum atât de departe şi totuşi, în nostalgia care mă încearcă destul de puternic uneori, atât de aproape.

Poză-Enara Perez de Heredia

Când Isadora dansa

CAND ISADORA DANSA
de Martin Sherman, traducerea Ada Lupu
regia, coregrafia şi costumele: Răzvan Mazilu

 

 cu: Maia Morgenstern, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Jeanine Stavarache, Mircea Constantinescu, Vlad Logigan/ Andrei Runcanu şi Monica Petrică

 

Un pian prăfuit în mijlocul scenei pe post de cameră privată, pat conjugal, masă de festivităţi şi scenă de dans. O artistă aflată la capătul unei cariere de succes, cu un soţ poetic a căror neînţelegere se ascunde în spatele limbii prin care nu pot să comunice. O frumoasă dansatoare, Isadora în tinereţe, şi un Chopin care îi răscoleşte sufletul şi orgoliul de artistă.
O menajeră foarte bine jucată,  din alt secol şi cu o atitudine de guvernantă severă, un tânăr grec al cărui accent aduce umorul alături de costumul rozaliu al italianului şi de amestecul de limbi străine prin care nimeni nu înţelege pe nimeni. Un translator prea diplomat pentru a traduce poemele dure ale lui Serghei. Şi o Isadora pasională, dezechilibrată în gesturi şi cuvinte, mistuită de dragostea pentru artişti, dar mai ales pentru artă.
Să-ţi asculţi sufletul pentru a putea dansa e ceea ce Isadora nu mai poate face pentru că sufletul ei i s-a risipit pe diferite scene, atingând sufletul celorlalţi prin dans.
Un joc tumultuos, nu lipsit de umor, o scenografie deosebită şi un decor aproape muzical.
O piesă care vă impresionează sigur dacă încă mai credeţi în artă şi în pasiunea distrugătoare a unui artist!

 

Un spectacol de Ada Milea

Spectacol-concert dupa GELLU NAUM
muzica si adaptare de Ada Milea

Vă recomand spectacolul:
pentru că e un alt fel de teatru, un musical care surprinde ironia şi jocul din piesele lui Gellu Naum extrem de bine.
pentru că punerea în scenă a piesei (vă recomand să citiţi piesa înainte pentru a vedea jocul pe care l-a făcut Ada milea în scenă) te face atent, te interoghează şi pe alocuri te amuză: papagalul din piesa lui G. Naum e pe scenă un tânăr care cântă pe ritmuri de hip-hop şi rock şi repetă aceleaşi cuvinte, femeile din piesă au şi rolul colectiv de cor, pe acorduri care te fac să râzi sau cazi pe gânduri, sirena din piesă e o femeie cu paiete cu o voce foarte frumoasă, ca şi Robinson şi Piratul.
pentru că Ada Milea e undeva în capătul scenei, aplecată peste chitară, şi abia aspre final cântă mult aşteptatul solo.
pentru că, deşi durează o oră, e de ajuns să te prindă energia muzicii, ironia replicilor, jocul-cântec foarte bun şi o regie de admirat
pentru că exista subtitrare în engleză deasupra scenei
pentru că e Ada Milea şi merită să o vedeţi în spectacol!


PS. În faţa Teatrului Odeon, aşteptând persoana cu care mergeam să văd piesa, m-am aşezat pe o bancă şi, cum la metrou am o carte, începusem să citesc. Lângă mine se aşezase un domn, chiar foarte bine îmbrăcat, aşteptând şi el să intre  la piesă. Şi eu citind deosebit de intelectual Memoriile lui Salman Rushdie, el îşi scoate punga de seminţe şi începe să mânânce aruncând, în faţa Odeon-ului, seminţele pe jos. Cât de paradoxal este să vii la teatru bine îmbrăcat, să vrei să faci ceva cultural duminica seară şi, aşteptând să intri, să faci un şir de cozi de seminţe lângă o fată şi ea frumos îmbrăcată şi mai citind pe deasupra! Eram amândoi o glumă culturală foarte proastă! Din cauza mea, evident!