Știi că poți să fii fără să fii

Voiam să scriu în seara aceasta despre primul meu curs aici, de cum m-am trezit super emoționată pe la 7 de parcă aș fi fost în clasa I, într-un amestec de nerăbdare și emoție. Despre cum s-a aglomerat sala cu peste 20 de studenți, eu crezând că vor fi maxim 10, dintre care până data viitoare cred că mulți se vor cerne printre cuvintele mele metaficționale pe care mulți nu le-au prea primit cu bucurie. Teoria narativă nu-i tocmai un butterbrezel cald și bun. Dar voi lăsa pe mâine asta ca și bilanțul a cât mă costă pe săptămână aici să-mi fac prieteni, cu întâlnirile după curs la cafeaua de dimineață, cu prânzul la cantină și cu o cafea în oraș în weekend. Dar vorba mea, de fapt cuvântul meu în care cred cu adevărat, Dacă nu dai nu ai!!

În schimb într-o pauză am dat astăzi de o frază pe internet care m-a pus pe gânduri și n-am știut dacă să aleg gândul bucuros sau nehotărâtul, neînțelesul. Cum am înțeles eu ce era scris s-ar reformula prin mai multe feluri care mi-au tot luat gândurile din bibliotecă. Poți, prin urmare, să fii în așteptare mult timp, să aștepți fără emoții pentru că ai credința că vei întâlni fără să cauți. Că veți da nas în nas și veți ști din prima că tu din tine ai devenit mai întâi el și mai apoi cu adevărat tu cel sau cea care așteptai să fii. Așteptarea aceasta nu-i decât forma de a ști că vei deveni tu cu adevărat. Această întâlnire poate să se întâmple în cazul în care planul scapă din vedere Cuiva doar în gândurile lor, ei știu că întâlnirea este prezentă, că ei sunt prezenți dar că nu pot trăi întâlnirea. Și atunci se bucură în gând de cei care sunt acum din faptul că au reușit să fie ce trebuiau să fie dacă s-ar fi întâlnit până la capăt.
Mai poți, în același timp bun, să ai parte de o întâlnire la care nu te așteptai, nici măcar nu visai. și întâlnirea aceasta te-a uimit atât de mult, pentru că întâlnirile reale, care schimbă, provoacă uimire reală, altfel nu sunt întâlnirile de care scriu eu aici, sunt doar intersectări dorite sau drumuri pe care ai luat-o că nu era altul mai bun, sau pentru că ți se părea drept și bun. Și în întâlnirea aceasta neașteptată ai devenit subit altul decât erai, cel real, și te miri de tine cel care ești acum. Însă rămâi în uimire când ești conștient că nu ai cerut, nici măcar nu ai fost conștient pe deplin de ce ai întâlnit și ce s-a schimbat în tine.

Oricare ar fi din cele două înțelesuri, știu sigur că poți, dacă ai gânduri bune cu tine și cu cei pe care îi întâlnești, să te bucuri pe gând. Să nu vrei să ai, ci să gândești, să nu călătorești, ci să te călătorești. Și asta o poți face o viață. Oriunde ai fi. E singurul gând care poate fi real. Restul, metamărunțisuri.