Biroul meu de aici are fereastra îndreptată spre lac. Înainte să vezi lacul, dai de niște alei în care lumea se plimbă germanic de liniștit. Pe biciclete, pe jos, cu copii sau fără, cu capul în nori sau cu picioarele pe pământ lumea trăiește. De oriunde ar fi. De când mă aflu aici aș spune ca am micul meu turn Babel în care mă învârt. Fiecare om tot caută ceva, că-i german, român sau israelian.
La cursul meu de limbă germana suntem 7 studenți, toți doctoranzi: 2 italieni, 1 fată din Afganistan, 1 fată din Israel, un domn din Statele Unite, 1 fată din Columbia și eu, românul. Ne înțelegem de minune, adică deloc, profesoara germancă trecută și de a doua tinerețe pe care o tot laudă în cuvinte numai de ea știută, ne aduce tot felul de texte în germană la care ne uităm în limba noastră de acasă și apoi ne facem că am înțeles.
La cursul pe care îl predau eu sunt vreo 12 germani care se chinuie să îmi vorbească în spaniolă și printre ei o sudamericană de vreo 30 de ani care mi-a spus la sfârșitul cursului că și-e reînceput viața în Germania, prin urmare face o a doua facultate.
Una dintre prietenele mele noi este din Spania, doctorandă și ea, predă cursuri de civilizație și cultură din Pais Vasco, de unde este și ea de altfel. A avut de ales între Germania, Polonia, San Francisco și alte vreo 2 țări europene. A ales Konstanzul unde ne-am întâlnit poate cu un rost. Poate altul decât să ne scriem mailuri în fiecare zi și să mâncăm împreună la amiază.
O altă prietenă germancă își face doctoratul aici, însă visează la o viață în Chile, de unde este iubitul ei, momentan doctorand și el în Germania, sau în vreo țară de la malul Mării Mediterane. A predat până acum germana în Spania și speră la o cotutelă cu America de Sud.
La orele mele de aerobic la care merg de două ori pe săptămână lumea-i foarte diversă și îți dai seama după om că nu-i de-al locului și de al limbii când întoarce capul către instructor să vadă mișcarea pe care trebuie să o facă pentru că nu înțelege cuvintele.
Vecinii mei sunt chinezi. Fie că-i dimineață sau seară vocile lor îmi acoperă capul, mintea și răbdarea. Gătesc cu ușa larg deschisă, vorbesc cu o tonalitate de zici că au cel mai mare război de pe lume și se mai uită și la filme chinezești cu un sonor firesc se pare numai și numai pentru ei.
Cât despre mine, sunt un român venit în germania să-mi fac un doctorat în spaniolă vorbind mereu limba engleză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu