Dacă eşti scriitor, dacă te-ai născut să scrii şi nimic mai mult, sau poate din contră, nimic mai puţin, şi ajungi să nu mai poţi scrie, fără un motiv concret, dar mereu invocând un motiv credibil doar în mintea ta, înseamnă că suferi de sindromul Bartleby (în cele din urmă, cazul s-ar putea extinde către orice pasiune care, la un moment dat în viaţă, te depăşeşte).
Cartea lui Enrique Vila-Matas, Bartleby y compania, cred că este una dintre cele mai bune şi mai documentate cărţi (chiar dacă uneori cazurile pot fi realiste dar nu reale) despre peste 80 de cazuri şi tot atâţia scriitori care suferă de acest sindrom.
Cei care nu se ratează atunci când nu mai pot scrie ajung, într-un caz fericit, să facă un alt fel de artă. Un caz curios este cel al pictorului Clement Cadou (curios şi pentru că dacă îl veţi căuta pe google nu veţi găsi decât referinţe la cartea lui Vila-Matas) care renunţă la dorinţa sa de a scrie în momentul în care părinţii îl aduc la cină pe Gombrowicz. Blocajul în faţa artistului îl transformă din viitor scriitor în pictor de mobilă. Toate autoportretele pe care le face înfăţişează mobile, iar atunci când i se cere să motiveze trecerea de la scriitură la pictură, şi încă de mobilă, acesta spune degajat: Mă simt o piesă de mobilier. Şi din câte ştiu, mobila nu ştie să scrie.
În acelaşi registru şi cu tot felul de cazuri particulare, unele amuzante, altele dramatice, cartea lui Enrique Vila -Matas merită dată mai departe, aşa cum de altfel facem cu toate cărţile pe care am vrea să le mai citim o dată. Ar trebui să se invoce mai des sau să se dezbată cazul şi sindromul Bartleby raportat şi la artiştii de astăzi, exceptând cazurile în care arta e o meserie sau pe cele în care te faci artist din cu totul alte motive decât imposibilitatea de a fi altceva.
Însă mai multe despre carte săptămâna viitoare în recenziile mele de pe BookMag.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu