Cum sunt sărbătorile fără familie?

Dacă îmi imaginam că de Paşte va fi mult mai simplu decât de Crăciun, pentru că nu ai nevoie de brad, de cadouri, de împodobit casa, de întâlnirile în oraşul natal cu prietenii plecaţi prin alte oraşe la studii şi rămaşi acolo, m-am înşelat şi de data aceasta.

În Germania acum este Paştele. Miros de cozonaci, pască nu ai să întâlneşti. Lume pe stradă care merge să-şi viziteze rudele nici atât. Oameni în concediu câteva zile bune nici asta. Prin urmare, sărbătorile mele şi ale altor prieteni pe care Paştele i-a prins în alte ţări decât acasă, arată neobişnuit de obişnuit.

La cantina din universitate, care a funcţionat până vineri şi îşi reia de marţi activitatea, primeai un ou roşu cadou atunci când îţi plăteai tava cu mâncare. La intrare în cantină, aşa cum de altfel poţi vedea în toate curţile caselor, copăcei în care sunt atârnate tot felul de ouă colorate. E o tradiţie aici, aşa că daca îţi place să ai un brad de Crăciun, de Paşte îl poţi folosi din nou.
Ziua de Paşte, când toată lumea respiră greu de prea multă familie, devine pentru mine cel puţin una într-un centru spa cu piscină şi ape termale. Oricât de frumos ar fi sunat pentru mine dacă aş fi vrut să fac asta în românia, să stai în apă o zi întreagă doar ca să nu vezi cât de goală îţi este casa de sărbători, nu e tocmai un fapt fericit.

Gândindu-mă nostalgic la toate tipurile de pască de care cei de acasă se bucură, îmi înlocuiesc masa bogată cu o cutie mare de cereale care să îmi ajungă pentru cele 4 filme care îmi ţin loc de familie zilele acestea.

Cum 2 zile se consideră sărbătoare, toate mallurile sau centrele comerciale sunt închise, şi cum noţiunea de magazin de la colţul blocului aici nu există, poţi să te declari un om norocos daca ai apă şi pâine. Se poate spune că pentru cei care nu sunt acasă cu familia, postul Paştelui continuă...

De aceea îmi plac mie sărbărtorile, zilele de naştere, aniversările atât de mult. Pentru că sunt momente în care zilele sunt altfel, oamenii sunt mai fericiţi, mai darnici. Oamenii se întâlnesc, vin în oraşe diferite doar pentru a se vedea, părinţii îşi adună copiii plecaţi în alte oraşe sau ţări. Sunt convinsă că şi cei care nu gătesc în mod obişnuit o fac pentru prietenii cei mai buni, copiii îşi văd mătuşi , unchi, veri care îi smotocesc cu drag, vorba unei prietene.

Dar când voi mai avea eu pe masa de paşte cereale şi îngheţată, când în loc de o casă plină cu oameni apropiaţi o piscină plină de săruri super binefăcătoare? Când familia mea va fi doar o fată din spania pentru care singura problemă adevărată, cumplită şi aproape de nerezolvat este că soarele răsare prea devreme şi o trezeşte prin ferestrele ei mult prea mari şi fără perdele, ferestre pentru care de altfel plăteşte o chirie de 600 de euro? Dar fiecare familie cu problemele şi ferestrele ei până la urmă.