Ce miros au cuvintele

Am citit zilele acestea un articol in care se preciza ca se va pune in vanzare un parfum cu miros de carte de catre Karl Lagerfeld. Parfumul va avea ambalajul in forma de carte, iar aroma sa va imita mirsoul de carte. Ce-i drept, de fiecare data cand am in mana o carte sau o revista noua imi place sa o miros si sa-mi plimb degetele pe foile atat de fine. Daca se intampla sa fiu cu cineva in acel moment, imi place sa existe un moment de liniste in care sa ma bucur de carte. Exista un fel aparte de a ma raporta la o carte mai veche din biblioteca. Imi place spre exemplu cand iau de la biblioteca o carte careia i se pune codul de bare in fata mea, semn ca sarmana carte nu a fost ceruta de nimeni si am fost eu cea care a scos-o prima data in lume de pe raft. Imi place la cartile vechi culoarea pala, nu foarte galbena si chiar colturile indoite pentru ca sunt semnele ca sunt vechi. Imi plac si anticariatele sa ma uit la dedicatiile de pe carti. Nu-mi place insa sa le am in casa cu dedicatii care nu imi sunt adresate pentru ca simt ca nu-mi apartin acele carti, ca nu-si gasesc locul la mine in biblioteca (impropriu spus biblioteca momentan, la mine cartile stau cuminti in cutii sub pat si dintr-un timp bun pe pervazul geamului. Dar ne vom gasi impreuna casa candva, cand va....).
Insa ma intreb acum daca mi-ar placea sa miros a carte. Sa-mi spuna cineva apropiat, mirosi bine azi, e carte noua sau de anticariat? Mirosi a humanitas sau rao? Lasa-ma sa ghicesc, e editura din afara. Scrisesem odata ca omul e ca o carte, ca nu ne putem citit pana la sange, insa mai ca nu as vrea sa miros o carte. Ar trebui sa fiu deschisa si nu cred ca sunt pentru multi o carte deschisa.
Si ma intreb atunci nu e mai firesc sa ma gandesc ce ar insemna sa deschid o carte si sa aiba diferite arome? Mi-ar placea o carte cu miros de dimineata de iarna, sa simti deodata frigul acela care te trezeste, raceala aceea care iti intra in corp. In schimb nu mi-ar placea deloc o carte cu miros fructat, marin, ca si deodorantele de masina care nu mi-au placut de fapt niciodata. Unul singur mi-a placut de fapt, il mai intalnesc si in magazine, daca mai stiti gustul gumei Turbo. Pai acela e preferatul meu.
Totusi cred ca o carte ar trebui sa aiba miros de carte si un parfum de parfum. O fi avand cuvintele viata pentru mine, ras, neastampar, incapatanare. Dar mirosul e al omului care le spune. Am cateva cuvinte pe care mi le aduc aminte asa cum au fost pronuntate de cineva. Nu ar putea fi altfel. Si cum as vrea sa le vad purtate in esarfa sau pe piele de altcineva?