Se moare zilnic. Trantind usa puternic sau intrand incet in vestibul

La mine nu a fost de niciun fel. Muream si-mi parea rau. Nu o faceam de bunavoie, dar se intampla cu buna stiinta. Imi simteam mainile foarte grele si nu gaseam niciun scaun sa ma asez. Nu vedeam nici poarta Raiului, nici vreo umbra intunecata. Ci lume multa dintre care multi cunoscuti. Nimeni nu ma intreba nimic. Treceau rapid ca si cum ziua lor era in plina desfasurare. Picioarele mi se taiau ca in acele vise cand vrei sa fugi si nu poti. Sunt putine visele in care simti cu adevarat din interior. O singura data am visat dragostea ca sentiment, sa fii constient in vis ca te apasa pentru cineva, si am mai visat nu demult o cumplita tristete cand imi imbratisam bunicul. Si n-am stiut sa-mi explic nici una si nici alta.Si nici nu incerc. N-am crezut in vise si poate de aceea nu mi le amintesc. Cineva imi povestea felul in care viseaza, foarte complex, colorat, eu as scrie romane din visele lui. Insa acum imi visam nu moartea, ci indreptarea spre moarte. Constientizam atat de puternic ca in cateva ore eu nu voi mai fi pe lume si nici nu ma cutremuram. Imi parea rau. Acesta era sentimentul. Imi parea rau ca nu mi-am impiedicat propria moarte, ca nu am ripostat. Si tot mai mult simteam cum din mine, desi ma apasa puternic, ceva se indeparta. Si ma dureau mainile. Dar n-am mai visat sfarsitul, poate moartea din vis a fost trezirea mea de dimineata. Si am stat cu fata in tavan. Si imi aduceam aminte tot. Si ma strangeam in mine si aproape ca ma podideau lacrimile. Imi parea rau de mine ca as fi murit. Si ca poate nimeni nu era langa mine sa imi vegheze moartea. Insa din nou o spun, in moarte si in tristete suntem singuri. Nu ai cum sa le dai si altora din tine ce traiesti. Poti sa spui, dar nu sa dai. Si iata ca acum stiu ce vroia sa spuna poetul prin nu credeam sa invat a muri vreodata. Eu nu am invatat, am trait si scriind acum mi-am dat seama ca nu gasesc substantivul sau verbul care sa arate procesul mortii. Poate pentru ca a muri se intampla atunci, pe loc si nu treptat. Treptat e constientizarea si nu actul. Sau poate ca ultimul act e moartea.