Sunt unele filme pe care, dacă nu le-ai văzut la cinematograf, degeaba le-ai văzut acasă. Așa e și cu The king*s speech. E un film din care îți răsună în minte, după ce ai ieșit din sală, tocmai tăcerile omului în încercarea de a rosti un cuvânt. Între ironie și a face haz de necaz filmul, cu un scenariu deosebit de simplu, nu te plictisește nicio clipă. Chiar dacă în zeci de imagini un om citește un text, face gimnastică în timp ce rostește cuvintele pentru a putea să-și controleze emoțiile. Istoria succesiunii pe tronul Marii Britanii rămâne undeva în spatele prieteniei care se creează între viitorul rege și așa-zisul doctor. Ceea ce îi spune Lionel înainte de a ține tocmai acest discurs al regelui este: Spune-i-o ca și cum i-ai spune-o unui prieten. Poate aceasta-i singura lecție pe care o putem rupe din film.
Cum vă spuneam , dacă nu l-ați văzut nu-i irosiți fundalul sonor pe o vizionare acasă. Eu l-am văzut în seara aceasta în Audimax, un fel de Aula Magna imensă, în cadrul unui fel de cinema pe care-l fac studenții, cu 2.5 euro intrarea, și cu tot felul de dulciuri și sucuri pe care ți le puteai cumpăra de la intrare.
Fimul până la capăt ne învață inversul zilelor noastre în care a tăcea, pe gândul tău sau al altuia, e poate mai greu și, până la urmă, mai bucuros, decât să știi să vorbești mult și prost, așa cum îmi mai amintește când și când un prieten.
Este un film care si mie mi-a intrat la suflet si il folosesc in training-uri.
RăspundețiȘtergere