Mirarea care te năpădește pe străzile unui oraș nou se aseamănă în lumea această cu privirea de recunoaștere că omul de lângă tine crește într-un aproape pe care îl poți simți tot mai puternic.
Privirea coborâtă pe o clădire nouă, pe o stradă strânsă dintr-un oraș străin e aproape aceeași cu privirea de recunoaștere, de liniște cu care îți atingi prietenul.
Neliniștea de dinaintea unei călătorii, nesomnul, strângerea de necunoscut se colorează în așteptarea întâlnirii prietenului, în căutarea cuvântului care vă leagă.
Călătoria în dreapta celuilalt la doar o întindere de mână nu e decât distanța dintre doi prieteni oricât de departe s-ar afla unul de altul.
Călătoria visată cu ochii deschiși, imaginându-ți locurile, oamenii, micile cafenele este prietenia puternică care în câteva ore te visează în locuri, drumuri și oameni.
Micul dejun de la hoteluri necunoscute în călătoriile noastre nu sunt decât preaplinul cuvintelor calde dintre prieteni, așteptarea lor de cu seară, punerea în farfurie cât nu poți duce doar pentru că ai atâtea bunătăți în față e ca râsul care te podidește fără să mai spui nimic din preaplin.
Recunoașterea unui oraș ca locul în care vrei să rămâi, sa-ți găsești casa nu e decât recunoașterea prietenului ca omul cu care vrei să mergi pe același drum, cu care să împarți casa, masa.
Serile pe care le lungești pe străzile necunoscute în călătorii sunt cuvintele lungite noaptea când niciunul dintre prieteni nu vrea să adoarmă, ci să lungească bucuria, chiar dacă tălpile îl dor ca și ochii care nu se mai pot ține deschiși.
Fotografiile multe la orice bucățică de lume nouă sunt tăcerile în care îți păstrezi prietenul pentru a-l reface puțin câte puțin până devine viu.
Vederile pe care le trimitem acasă din țări străine sunt scrisorile scrise frumos de mână pe care le primesc prietenii, oricâte calculatoare și telefoane ar avea.
Magneții pe care îi lipim pe frigider după fiecare călătorie sunt micile lucruri pe care le luăm cu noi de la prieteni acolo unde ne duce viața, ca să știm că undeva în lume îi avem acolo, lipiți de suflet.
Povestirea călătoriei, anunțarea în lume unde am fost, cum a fost de când aterizăm pe aeroport este bârfa cea bună și caldă despre prietenii apropiați ca să-i avem cu noi, să ne bucurăm de ei, să ne mândrim de sufletul nostru care încălzește un alt suflet.
Amintirea unei călătorii vechi e ca prietenia veche mai bună ca vinul vechi, ca strugurii copți sau cireșele de mai.
Gândul care nu uită o călătorie care ți-a umplut sufletul este prietenul gândului care ia forma prietenului care a fost preaplin.
Călătoria e cântec care răsună în gânduri vechi și care leagă târziul de devreme, care călătorește prietenii pe aceeași parte de suflet.
Ieșirea dintr-o călătorie mai viu, mai bogat, mai bucuros este intrarea înăuntrul unei prietenii din care nu ieși niciodată.
Aproape întotdeauna te călătorești prin prieteni. Prin prieteni absoluți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu