Nu stiu exact de ce, dar ma bucura sa vorbesc cu oamenii raraiti sau sasaiti. Mi se par foarte comici atunci cand pronunta unele cuvinte, parca sunt mai prietenoase cuvintele spuse de ei. Sau mai sunt unii care au un fel de ş mai apasat si la unele cuvinte cred ca i-as pune sa repete la cat de mult imi plac.
Mi se par foarte frumosi oamenii care au gropite in obraz sau un pistrui pe nas. Si pe cei care au o gropita in barba, se pare ca o am si eu sau mi-am descoperit-o dupa ce am aflat ca e semnul oamenilor ambitiosi care reusesc in viata.
Imi plac oamenii care au papucii curati. Cum eu nu-i voi avea niciodata. Asa, sa straluceasca.
Imi place sa vad oameni citind in autobuz, indiferent cat de aglomerat e. Ce-i drept, uneori ma simt prost cand eu stau jos cu o carte inghesuita pe picioare si e un sir de oameni care se turtesc in picioare. Atunci ma simt un om norocos.
Imi place sa vad 2 oameni care impart o familiaritate puternica si isi fac semne ascunse pe sub masa, sau din ochi facand abstractie de cei din jur. Da, imi place asta mult.
Copiii cu baloane colorate in mana.
Batranii cu bascute negre pe cap, asa tip pictor.
Oamenii care se tin de mana pe strada la orice varsta, pe orice vreme, in orice timp.
Chipurile care se vad la ferestre cand eu merg pe strada. Recunosc, daca e data perdeaua la o parte sau se poate vedea in casa omului mai ca ma uit, ca si in curtile oamenilor.
Oamenii plimbandu-si cainii dimineata devreme cand abia te trezesti.
Oamenii care au o strangere puternica de mana atunci cand faci cunostinta cu ei.
Oamenii care se bucura de lucrurile mici din viata.
Oamenii carora le plac cuvintele, jocurile de cuvinte, subintelesurile, care rad in cuvinte.
Cei care au un ras din interior. Pe cei mai buni prieteni ai mei i-as putea recunoaste dupa ras, pentru ca asa mi s-au imprimat in suflet.
Oamenii care intra repede in vorba atunci cand va intalniti dupa multi ani si va recunoasteti ca v-ati mai vazut candva, demult, chiar daca poate atunci nu v-ati vorbit deloc.
Oamenii carora le plac mult animalele, care vorbesc de ei ca si cum ar fi prietenii lor, ca si cum ar fi oameni. Li se vede o bucurie pe chip mai mare poate decat atunci cand vorbesc despre oameni.
Cei care nu vad duminica zi de somn, ci care vor sa plece undeva, sa schimbe ceva, sa vada un loc nou, chiar si o biserica noua.
Cei care au parinti, bunici la tara, pentru ca ma inteleg cand le vorbesc despre amintirile mele din copilaria la bunici, despre statul la poarta, mersul descult, mersul pe camp, scaldatul in moldova.
Cei care atunci cand sunt obositi isi strang mainile pumn la ochi precum copiii.
Cei care se simt acasa ca la ei acasa, adica mananca in pat ca mine, isi impanzesccasa de lucruri mici, dar care sa le aminteasca de diferte zile.
Imi place sa vad oameni cazuti pe ganduri fara sa stie ca eu ii privesc. Ma intreb unde sunt si parca ma pornesc si eu in calatoria lor.
Oamenii diplomati. E cea mai mare calitate pe care o poate avea omul dupa mine.
Oamenii optimisti, foarte optimisti.
Femeile care si la 50 de ani isi pun o esarfa colorata la gat sa se simta mai bine, mai tinere.
Oamenii carorra nu le e rusine sa manance fata de altii vata de zahar, miere sau inghetata si sa se murdareasca tot pe fata.
Oamenii care canta la un instrument.
Oamenii care se dau cu patinele, cu rolele.
Oamenii credinciosi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu