Cererea la casatorie

Intr-o seara de luni doua prietene vechi de tot luau cina unde obisnuiau sa se intalneasca. Ba prinsesera un loc la o canapea. Seara lor incepuse bine, ca intodeauna de altfel. Nu se vazusera de mult asa ca au inceput sa-si povesteasca tot ce li se intamplase. O filoloaga si o psiholoaga stiu sa comunice foarte bine prin privirea multiperspectivista a psihologului si cea analitica, poate uneori radicala a literatului. In timp ce una dintre prietene ii povestea aventura intoarcerii din Budapeste pe drumuri de munte nu tocmai prietenoase, cealalta prietena ii observa pe un deget un inel. O secunda o intrebare se nascuse, insa o eliminase din start si trecu mai departe. Vorbisera cred vreo doua ore, spunandu-si multe si marunte, repetand o intrebare la care nu au gasit nici acum raspuns pana in momentul in care una dintre ele se opreste pentru a face un anunt. A fost mai degraba o cerere, moment in care isi intinsese mana stanga. Cealalta prietena ramasese cu cuvintele in stomac, se suparase pe intrebarea care ar fi vrut sa apara atunci dar s-a retras. Pe o masa in care tronau paharaele noastre de la McDonalds, farfuriile de la mancarea chinezeasca si de la nelipsitii cartofi taranesti una dintre prietene isi ridica mana pentru a dezvalui ceva ce stiam de mult, dar niciodata nu-l constientizam. Privind in urma prietena tine sa-i spuna celeilalte prietene ca o astfel de cerere nu se face in acest fel, intr.un loc public, fara un preambul floral, o invitatie la teatru, o cina dupa, o calatorie hai cu taxiul, dar nicicum cu autobuzul. Prietena a acceptat cererea la casatorie, vazandu-se cautand rochii, flori, dansand musai pe Reamonn Supergirl, melodia lor, mai ceva ca un vals de inceput.
Cum se face oare o astfel de cerere intre doi oameni care se cunosc de aproape 20 de ani. Cum sa spui ceva ce deja se stie, ceva puternic, pe care sper sa-l spui doar o singura data in viata? Cealalta prietena stie ca ea oricum nu ar sti sa o spuna cand va fi sa vina vremea, ca s-ar fastaci, ca ar scrie-o asa cum ii este mai usor sa spuna ce e in inima, si nu in minte, mai ca ar lasa un mesaj pe o masa. Incurcata de cerere, prietena isi imbratiseaza prietena, ascunzandu-si emotia, privind intr-o clipa la banca din spatele blocului unde duminica imparteau sticla de fanta si punga de seminte, la diminetile in care faceau duete dupa episodul din Tanar si nelinistit, la revista pe care au facut-o impreuna Ecoliceenii si la premierea revistei cand una dintre ele era prea ciufulita de la ploaie, la serile furisate in Gaudeamus, la noptile nedormite de prea multe povesti, la calatoria in Spania, la hainele schimbate de atatea ori in liceu, la telefoanele lungi pana la usa. La tot ce va fi si de acum si peste inca 20 de ani in care, stiu sigur, vom petrece nopti nedormite cu alte povesti, cu acelasi ras care sigur va fi al nostru.