Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 19 martie 2011

De ce unii m-ar placea si altii nu

pentru ca imi plac la nebunie animalele, nu-mi pot imagina viata fara ele, cred ca as inventa o scoala de animalsitter unde lumea ar invata cum sa aiba grija de ele. pentru ca iau in serios orice problema de sanatate a unui patruped, pentru ca rad cumplit cand ii vad infofoliti de stapani iarna. Cand eram in liceu m-a intrebat un profesor care este emisiunea mea preferata si eu i-am raspuns Ia-ma acasa (rula atunci pe acasatv o emisiune despre animale), doar ca proful o fi inteles altceva.

pentru ca as sta toata ziua in pijamale. Am cred peste zece perechi de pijamale, pentru toate anotimpurile si toate starile mele. Si musafirii mi i-as primi in pijamale, iar pe unii mai apropiati chiar ii primesc asa.

pentru ca imi plac ciresele incat sunt prima din oras, cu siguranta, care afla ca au aparut in vreo piata si imi cumpar indiferent de pret. Si in fiecare an pun mana pe telefon si o sun pe anda sa-i spun ca si anul acesta mananc inaintea ei cirese.

pentru ca uneori imi place singuratatea, sa fiu eu cu mine. Si sa ma uit la filme sub o patura moale.

pentru ca imi place mirosul de cafea, de acetona, de balsam de rufe, de pepene galben.

pentru ca imi plac macii mai mult decat oricare floare. din nefericire nimeni nu mi-a adus pana acum maci, insa eu ii visez si uneori ii vad pe linia de cale ferata.

pentru ca imi plac drumurile intinse, cu arbori pe margine, am avut si eu unul intr-un timp bun pe perete. nu era un drum gresit, nu era al meu din pacate.

pentru ca imi plac cartile, revistele noi sa le rasfoiesc prima data.

pentru ca imi place sa merg desculta pe gresie, pe parchet, sau pe covoarele noi, in care parca te afunzi.

pentru ca eu cred ca poti avea familia nu perfecta, dar rotunda, plina, vesela.

pentru ca fiecare calatorie pe care o fac ma umple de optimism, ma face sa cred ca pot, nu stiu ce, dar ca am o forta asupra destinului.

pentru ca bunicii pentru mine sunt niste oameni scosi din timp. ei vor fi pentru mine acolo in casa lor chiar si atunci cand fizic nu vor mai fi.

pentru ca imi place sa aud oamenii razand, as putea sa categorisesc o mie de feluri de rasete, fiecare dupa omul care il are.

pentru ca imi place micul dejun de la hoteluri de unde sa iau cuburile de unt sau de gem ca suveniruri.

pentru ca imi place sa imbratisez cainii si sa le simt nasul umed si rece.

pentru ca imi place sa beau apa de fantana in cani de tabla vechi.

pentru ca imi plac campurile de floarea soarelui, de in.

pentru ca imi place sa lenevesc dimineata cu gandurile mele macar un sfert de ora.

pentru ca imi place sa pun nume persoanelor apropiate.

pentru ca nu am rabdare niciodata sa astept sa desfac cadoruile de mos nicolae, de craciun sau de ziua mea la timp. de aceea ii innebunesc pe cei de langa mine sa imi spuna dinainte ce mi-au luat.

pentru ca nu uit niciun om pe care l-am intalnit in viata mea. nici nu-mi propun vreodata chiar daca uneori mi-ar fi mai bine. fiecare om m-a definit intr-un fel, a sadit in mine o idee, un gand, o credinta.

pentru ca gandesc prea mult, analizez prea mult.ar trebui doar sa cred si atat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu