Esti in asteptarea unui tren. Banuiesti unde te va duce trenul. Dar nu stii pe deplin. In engleza cred ca suna mai bine replica din Inception, pe care imi place sa o revad, mai ales ca imi aduce aminte de ochii mari, albastri ai actritei si de sina care se zguduie tot mai mult de aparitia trenului.
Asociez mereu calatoria cu trenul cu plecarea unei persoane, nu la modul fizic, ci la o modificare psihologica, de comportament. Am avut mereu senzatia ca persoana pe care o stiam eu, care imi dadea bucuria intalnirii, si care intre timp s-a schimbat dintr-un motiv sau altul, sau poate este reala cea de acum fara proiectiile mele, a plecat intr-o calatorie. Undeva departe, intr/un loc pe care nu/l pot asocia cu vreo tara. Nici macar cu o oarecare vitalitate. Si uneori ma intreb oare cum ii este atat de departe de locul unde ne/am cunoscut. Niciodata nu am imaginea acestuia privind in urma. Ii pot vedea doar conturul spatelui, pe care mi/l imaginez acoperit de un sacou negru. Nu cred ca as putea asocia persoana cu haine colorate. Din pacate inauntrul meu stiu ca in aceasta calatorie persoana are doar bilet dus. Raman in asteptare totusi ca pe un peron, privind indepartarea. Iar persoana reala pe care poate o vezi zilnic nu iti este nicidecum familiara. Uneori imi vine sa o intreb daca mai stie ceva de cel plecat in calatorie, daca ii poate trimite un mesaj, daca mai intreaba de mine uneori. Si desi stii totusi ca biletul nu este dus/intors, ramai pe peron asteptand. Asteptand pana uiti cine de fapt trebuie sa coboare din trenul pe care il astepti. Si ajungi mai tarziu, fara sa constientizezi, sa te arunci in intampinarea unui calator care coboara din tren. Si e momentul cand parasesti peronul, dar nu parasesti sina pe care stii ca intr.o zi cineva a pasit iar tu ai ramas sa-i privesti conturul umerilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu