Daca tot spuneam ca as sta toata ziua in pijamale, iata ca nu le-am parasit 2 zile, cat sa ies sa-mi iau de doua ori ciocolata si sa obtin o carte pentru Teofl. E ditamai cartea, si mai trebuie sa vina una prin posta, iar timpul ia-l de unde nu-i. Nu mai pierd vremea ca sa-l castig, asa ca trebuie sa ma descurc cu ce am, cu ce nu ramane undeva acolo. Asa ca am pus cartea intr.un colt, in fotoliul meu din dormitor in care poti gasi tot ce vrei, de la carti, fise pentru doctorat, seminte, farfurii, genti, pungi, alte pijamale. Sa nu va inchipuiti ca am un fotoliu gigantic, dar suporta saracul pacostea ordinii ce sunt eu. Nu v-as recomanda sa deschideti dulapul meu de la scoala. O patesc eu destul, chiar vineri mi-au cazut toate in cap.
Astazi am facut ce mi-am dorit de cand ma tot uit la Totul despre sex. si anume sa-mi scriu articolul de luni exact cum face ea. Asa ca biroul din sufragerie e mutat din timpul saptamanii in fata geamului. In fata pot vedea copoacul care asta iarna, dupa ce ningea foarte tare, ziceai ca-i de zahar. Dupa ce nu am sa mai stau in casa asta, voi ramane cu imaginea lui si a moliilor. Am ajuns sa am un nou nume, si anume Molio, daca mi se adreseaza mai dulceag sunt Molica. Ironio sortii numelui, daca ma gandesc acum.
Asa ca in seara aceasta, dupa doua zile de facut niste subiecte, mi-am mutat laptopul in fata copacului meu, mi-am facut o cafea (nu de alta, dar Carrie, din filmul meu, fumeaza cand isi scrie articolul, si eu nu practic, dar daca as fi avut vreo tigara prin casa mai ca as fi aprins-o macar) si am inceput sa scriu. Chiar si telefonul fix il aveam langa mine ca actrita, asteptand sa sune una dintre prietenele mele. Am sunat-o si eu pe Anda, dar nu mi-a raspuns, la cum o stiu, o fi dormind somnul de frumusete.
E o seara linistita aceasta, singura in apartamentul astora, cum spun eu. De multe ori cand bag cheia in usa am un sentiment ciudat ca parca as intra intr-o casa straina, ca nu am dreptul. Insa banii pe care ii dau se pare ca imi dau dreptul sa traiesc ca intr-o galerie de tablouri. In fiecare noapte ma rog sa nu-mi cada in cap tabloul pe care il am deasupra capului ca o ghilotina, e imens si cu niste pasari care te sperie de-a dreptul. Iar in fata mea, un tablou cu niste cai, acesta e mai acceptabil. E o casa in care te uiti la propriu la televizor ca nu avem cablu,dar avem un televizor foarte mare in sufragerie, o casa in care am sa-mi amintesc toata viata frigul din timpul iernii cand niciodata nu se incalezea cum trebuie, casa in care am schimbat prima data un bec, in care am gatit prima data, in care mos nicolae m-a sunat, in care drumurile s-au urcat pe peretii mei iar ceasurile doar ele au mai ramas din timp. E a doua casa a lui Mieunila cand vine vremea partii mele de custodie, cum se va intampla din nou in aprilie.
E o casa insa. Nu e acasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu