Lumea in miscarea gandului

Saptamana aceasta am facut un studiu sociologic fara sa-mi doresc. Nu mult dupa 7 dimineata saptamanile acestea, in zilele norocoase cand prindeam loc pe scaun in autobuz, imi lipeam fruntea de geam si, in incercarea de nu adormi la loc, urmaream destul de atent masinile care treceau pe langa autobuzul meu. La semafor sau in intersectiile aglomerate masinile se opreau una langa alta si eu ma intristam. Priveam ingandurata la oamenii din masini care stateau unii langa altii si nu isi vorbeau. De obicei barbatul conducea masina, pierdut pe linia drumului, iar sotia, prietena de langa el privea in alta directie. In alte masini parintii in fata si copiii in spate adormiti. Nimeni din masinile acestea nu vorbea cu nimeni. Toti parca se aflau in acelasi loc fara sa-si doreasca, in alta parte fiind cu gandul. Eu in schimb eram in masina fiecaruia si mi-ar fi placut sa ii trezesc, sa le deschid cuvintele. Nu vad dimineata decat cea a inghiontelilor, a ironiilor cu spranceana ridicata, a turnatului apei peste cel lenes, a micului dejun in pat si a bucuriei de a iesi din bloc si de a respira aer de iarna, de primavara, aer rece. Eu una as da muzica tare dimineata in masina, m-as bucura de cel din stanga mea, de cel din spate. Si am rade. Doar asa incepe ziua. Dar alte si alte masini ma faceau sa-mi adancesc fruntea pe geamul rece si sa ma intreb care e realitatea adevarata. A mea sau a lor?