Sunt 4-5 filme pe care eu le revad destul de des. Cred ca fiecare dintre noi are o serie de filme pe care nu le sterge niciodata din calculator, desi ocupa spatiu, doar ca sa le aiba acolo. Uneori le revad pe fragmente, in unele seri ma uit numai la anumite parti care mi-au placut mult, sau care imi aduc aminte de unele imagini din viata reala. Sau pur si simplu le revad pentru a nu ma gandi la altceva.
Din seria filmelor mele pe care le am mereu pe calcultor ar fi: Jeux d'enfants, Amelie, Vanilla sky, El laberinto del fauno, Inception, Lost in translation. Niciodata nu cred ca as ajunge in stadiul sa ma plictisesc de unul dintre ele. Se aseamana cu acele cantece ale anilor 80 care nu vor fi vechi, demodate niciodata, cel putin pentru mine nu. Nu am foarte multe argumentari pentru fiecare de ce imi place. De obicei nu putem verbaliza starile intense de fericire.
Jeux d'enfants imi place pentru ca este imaginea a ceea ce poate insemna prietenia absoluta. Este filmul care iti demonstreaza prin cele doua personaje ca exista in lumea aceasta oameni care odata ce se cunosc nu se mia pot desprinde. Iar daca fizic nu mai sunt aproape, departarea ii face sa traiasca cu mult mai aproape in nevoia de a sti unul de celalalt, de a se revedea. E poate si filmul care defineste firescul itre doi oameni.
Amelie este filmul pe care l-am asociat mereu cu o nuanta anume a culorilor. Este un film din care mi-au ramas rosul si verdele puternic. In acelasi timp este un film despre bucuriile deosebit de simple ale vietii de care protagonista se bucura. Imaginea pe care mi-o aduc aminte mereu este cea cand Amelie isi vara degetele intr-un sac cu seminte pentru ca ii placea senzatia, si felul in care strange anumite pietre de pe jos pe care sa le arunce mai apoi in rau. Din acest film iti ramane numaidecat coloana sonora pe care atunci cand citesc o ascult deseori.
Inception este un film pe care l-am vazut intr-un timp al existentei mele cand am inceput sa cred in coincidente, in datul si nu construitul. Este filmul care se situeaza, ca si mine, pe fasia intre realitate si imaginar construit. In acelasi timp, este filmul sinei care te duce spre casa care te adaposteste de o realitate in care ai ajuns preatarziu.
El laberinto del fauno este un film deosebit, cutremurator din care mi-a ramas felul in care se poate vorbi despre dictatura prin ochii unui copil care incearca sa se salveze prin poveste.
Vanilla sky mi-a placut de prima data cand l-am vazut prin povestea simpla dintre protagonisti, prin alegerea la care este supus personajul, intre realitatea trista sau vesnicia perfecta, dar ireala in cele din urma.
Lost in translation cred ca l-am vazut de vreo 3 ori pana acum. Filmul surprinde criza comunicarii intr-o limba si o cultura straina, dar totdata si ca doi oameni pot comunica prin putine cuvinte. Si astfel intalnirea poate fi simpla, insa puternica.
Poate nu sunt acestea cele mai bune filme pe care le-am vazut, de fapt cu siguranta nu sunt. Dar sunt cele care au ramas. Cel putin la mine in calculator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu