E mai usor sa multumesti decat sa-i multumesti

Imi place mult o vorba: sa dai ca sa ai. Doar in cazul acesta vorba este in cuvant. Zilele acestea cineva mi-a spus ca folosesc o expresie gresita care de altfel imi place mult: Dar din dar se face Rai. Mi s-a spus ca expresia corecta este Dar din dar se face rar, pentru ca este nepoliticos sa daruiesti altcuiva un cadou pe care tu insuti l-ai primit. Sunt de acord, oricum nu stiu pe cati ii lasa inima sa se desparta de un cadou primit, sa-l stie ca va locui o alta casa. Asa cum numele pus unei persoane nu se va aseza niciodata pe o alta, pentru ca in nume e intreaga sa fiinta si afectiunea ta, cel care l-ai denumit. Si atunci cum o persoana sa se aseze pe alta persoana in nume? Si sa numesti un om cu numele sau real inseamna ca din darul numelui sa nu mai vezi raiul afectiunii. Dar sa revenim la acel dar. Cat despre darurile mele ma simt mult mai implinita sa le dau decat sa le primesc. Ce-i drept, si dintr-o oarecare stangacie in a ma bucura. Si e simplu, mai simplu de atat nici ca se poate sa daruiesti. De la lucruri mari la cele mici, dupa cum te lasa inima si mana. Cu lucrurile mici e mai greu, nu oricine le ofera si nu oricine le stie pentru a le gasi. Doar cine stie sa asculte le vede. Ce ne facem cand primim un dar? Si inca unul absolut? Iti aduni cuvintele si le asezi de multe ori, le imbraci, le colorezi pentru o dimineata cu soare. Si atunci cand toate ordonate sunt pregatite sa bucure, ce sa le spui cand, pe varfuri sunt, care din noi nu mai stiu, si cineva le inchide usa? Cum sa le spui ca darul a fost facut si nimic mai mult? Ca nimic dupa dar nu urmeaza? Sa primesti dar si sa nu daruiesti multumescul absolut inseamna un fel de negare a bucuriei darului. O ridicare a cuvantului din umeri, si daca omul iti da darul, de ce ti-ar accepta mai apoi cuvantul in dar? Dar din dar se face rar, asa e!