Gustul Bucuriei

Sa ai simtul detaliilor sau al nuantelor tine de un instinct. Nu cred ca poti cultiva in tine sau in cineva bucuria de a pretui un cuvant, un nume, un gest. Poti doar sa inspiri. Sa te inspiri in cazul acesta este greu, tot ce e copiat si nealtau se vede ca o haina care nu te prinde. In afara de acesti putini oameni exista alti putini pe care ii intalnesti doar daca iti este dat. Altfel e ca si cum ai cauta acul in carul cu fan. Acesti oameni te fac sa afli in viata aceasta ce gust are Bucuria, ce forma, ce culoare si mai ales sa-i intelegi semnificatia. Sunt oamenii care aduna dimprejurul tau micile nuante bucuroase pe care le rostesti fara sa realizezi, catre care te indrepti. Ei sunt cei care te privesc, se ascund in tacere si mai apoi, cand pana si tu uiti de bucuria ta ei iti vor transforma detaliul in Bucurie. Si oricat de bun prieten ai fi cu cuvintele, in astfel de momente, cand tii detaliul bucuros in mana ele se ascund. Daca le-am putea vedea, sigur cuvintele ar fi rosii in obraz, ar avea pumnii stransi asa cum ma bucuram eu in copilarie, si ar rade. Dar nu cu rasul lor, ci cu un altul a carui forma o au de mult timp. Doar traind astfel de bucurii locuiesti gandul cum ca proportiile in viata se intind si se comprima dupa omul catre care sari. Putini, preaputini sunt oamenii care sa te asculte in tacerea lor si sa te cunoasca detaliu cu detaliu. Preaputini si preaputin. Aproape totdeauna ma gandesc si ma intind pe gand cand si cand. Mcs!