Sunt cateva minuni, cum le spun eu, a caror nastere nu incerc sa o inteleg, insa ma minunez de fiecare data cand ma lovesc de ele. Acestui termen ii dau mereu o semnificatie mult prea umana, iar verbul cu care eu asociez reactia omului la o astfel de minune este a te uimi. Sa ramai uimit, nu fara cuvinte, ci fara gandul pe care poti sa-l verbalizezi. O minune poate fi o cladire, un tablou, dar si o bucurie neasteptata pe care ti-o daruieste cineva. Nu sunt omul care sa moara sa-i fie facute surprize, in sensul ca imi place dinainte sa stiu, si sfarsitul unui film, si ce cadou mi-a luat cineva apropiat, si ce voi face a doua zi, ce voi spune cand ma va suna cineva. Insa nerabdarea cu care astepti astfel de mininui umane te fac sa vezi lumea colorata. Sa stai pe culori si sa te bucuri.
Minunile in fata carora raman de cele mai multe ori uimita sunt fotografiile. Felul in care poti sa tai o bucata de viata, cu rasul, plansul, miscarea ei si apoi sa o pui intr-o rama e trist si bucuros in acelasi timp. Sa poti purta fotografia cuiva in geanta, sa-l iei cu tine, sa-i vezi chipul chiar si la mii de km departare este o minune. Sa vezi chipurile unor oameni pe care i-ai cunoscut la maturitate, dar sa-i vezi ce Dumnezeu nu ti-a dat, este din nou o cale de a fi pacali destinul. Pana nu demult, purtam printre acte o fotografie a bunicului meu la varsta de 5 ani. Era o fotografie atat de veche, incat mi se parea foarte ciudat sa ma gandesc ca un copil de 5 ani e bunicul meu. Parca as fi inversat timpul si unul dintre noi doi crestea celalalt mergea in sens invers. Din pacate, bunicul meu la 5 ani s-a pierdut undeva prin Barcelona odata cu pasaportul meu.
Imi plac fotografiile care surpind oamenii, asa cum imi place mie sa-i vad ingandurati si ei sa nu o stie. Fotigrafiile care suprind instantanee din natura, cele in care oamemnii sunt surpinsi in miscare, in salturi, mainile oamenilor invarsta si chipurile, fotografiile colorate ca niste curcubeie.
E uimitor sa stii nu ai cum sa uiti chipul oamenilor pentru ca ii ai in fotografii in calculator, pin rame. Scriam odata ca mi-ar placea sa poti pastra parfumul unor persoane ca intr-o rama. Pentru ca acesta iti aduce toate fotografiile la suprafata din suflet.
Ne amagim oricum de multe ori ca, aruncand fotografiile cu cei care ne erau odata apropiati, ei vor inceta sa existe. Odata privita o fotografie omul ramane. Ramane in fragmentul de viata care te-a facut bucuros. Sunt acele fotografii pe care nu le poti scoate pe hartie, ci care se arata cu ochii inchisi. Pana la urma, acestea sunt marile minuni. Viul care nu se estompeaza nici cand alte fotografii se suprapun peste cele vechi. Ce e dedesubt se vede greu, dar e cel mai puternic. Urma, semnul si nu ceea ce e la vedere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu