Cand sufletul are gust de mirodenii

Politiki Kouzina este un film pe care romanii trebuiau sa-l faca pentru ca explica rostul expresiei "sarea in bucate". Copilul invata de la bunicul sau in Constantinopolul vechi arta de a pune mirodeniile in mancare dar nu pentru ca aceasta sa aiba gust, ci pentru a apropia oamenii care vor manca impreuna. Fiecare mirodenie e un leac pentru tacere sau pentru distanta. Scrisorile de dragoste poarta aroma mirodeniilor iar orasele isi au fiecare mirodenia lui. Jocul copiilor din pod intre mirodenii devinde unul riscant, pentru ca sufletul se apropie prin mirodenia pe care acestia aleg sa o imparta. Fetita isi incepe dansul intre mirodenii pentru ca el sa-i promita intr-o Grecie a altor vremuri ca va gati pentru ea. Arta culinara se naste in el in amintirea unui bunic care ramane in mirosul plicurilor de scrisori dar care nu se va mai intoarce niciodata. I se va arata pe patul de moarte in imaginea presurarii mirodeniilor. Intre Turcia si Grecia deportarii, calatoria ii tine aproape pe oameni prin bucatele de pe masa. Credinta oamenilor este ca, intr/o calatorie, daca te uiti pe o harta, mergi mai departe, dar daca te uiti intr-o oglinda te intorci acasa. Copilul, in cautarea casei sufletesti din copilarie, invata sa gateasca in speranta ca isi va primi drept rasplata dansul promis in copilarie. Ramane insa in gara privind din nou cum dansul este departe, in copilarie, si spera ca daca femeia nu va privi inapoi, va fi o promisiune ca ea se va intoarce candva. Isi intoarce chipul fetita in schimb, iar peronul garii devine locul in care el se desparte de bunic, de dans, de promisiune. Ramane in jocul ascuns al mirodeniilor care ascund sufletul real. Sufletul care are gust bun.