Cum ne purtăm unul pe altul

Ne-am întâlnit astăzi pe Independenței. Din mașină a ieșit deodată cu Tequila, care și-a lipit lăbuțele de picioarele mele. Era ca și cum ne-am fi întâlnit acum ceva zile și ieșisem să luăm prânzul undeva. Simțeai totuși o strângere de inimă pentru că știai că nu v-ați văzut ieri și nici săptămâna trecută ci prin noiembrie cam o oră, acum un an la o nuntă și mai apoi în Paris. Când ne-am întâlnit în Paris la început de an ne-am spus cât de straniu este să ne plimbăm hai hui într-un oraș străin, să avem banii câștigați de noi de a ne cumpăra bilete de avioane să ne vizităm. Cu omul cu care ai împărțit o viață verile la bunici, anii de liceu, o cameră de cămin, te vezi pe străzile Parisului și te miri de tine, de viață, de oameni pe care poți să nu-i vezi jumătate de viață și e ca și cum ieri v-ați fi ridicat de la masa la care vă întâlniți acum. Dacă ar trebui să definesc prietenia, fără doar și poate aceasta ar fi definiția mea: să poți să nu vezi omul ani buni și apoi când îl ai în față să se șteargă totul, distanța, anii, chiar și înfățișarea, numele. E o mare minune pe care o avem înăuntrul nostru, să poți fără să-ți impui să nu uiți omul. Și nu doar asta, ci să rămână apropierea, complicitatea, simplitatea aceea a unui înăuntru foarte puternic. În dragoste nu poți fi atât de simplu, pentru că din nefericire a avea se confundă cu posesia, distanța slăbește, te slăbește puțin câte puțin până nu mai poți lupta. Pentru că aceștia suntem în dragoste: luptăm cu noi înșine să nu ne îndepărtăm, să nu rănim, să fim atunci când trebuie. În prietenie putem să nu fim și tot suntem în omul apropiat. Nu deținem nimic, nu-l avem seara lângă noi dar e ca și cum l-am purta cu noi, așa ca într-un marsupiu. E de ajuns să-i auzim vocea și puțin câte puțin avem o mână, o frunte, un contur. Nu suntem geloși pentru că prietenii sunt chiar și când ei sunt ai altora. Fiecare prieten cu partea sa de suflet.

Lângă prietenii foarte buni poți să vorbești ore întregi despre toate nimicurile de pe lumea aceasta. Dar și să stai, să-l privești, să fiți într-o tăcere amândoi. Cu prietenii apropiați nu ești nevoit să vorbești, să întreții, poți să taci liniștit fără să superi, să dai de gândit.

Noi am stat azi vreo 3 ore, și e ca și cum am fi stat ani cât să ne povestim totul. Eu mi-am lipit magnetul-calendar cu pisici pe frigider, mi-am desfăcut bomboanele belgiene și nu am mai zis nimic. Dar am fost sigură ca ea este unul dintre oamenii cu care voi lua prânzul și peste 50 de ani. Sută la sută!