Când semaforul era numai verde, numai pe verde, când roșul a fost pus între două coperte și a devenit literatură, așa cum i s-a spus, te-ai găsit într-o noapte într-o servofrână. Nu ai fost niciodată pe un drum cu prioritate să crezi că poți să mergi înainte. Știai că va veni intersecția. Și nu știai de dreapta cui să fii. o vedeai în celalalt pentru că o spunea. gândul acesta era ușor de citit. așteptai o stație cu refugiu, să rămâi liniștit. dar s-a oprit din mers fără să te anunțe, deși roțile tale încă mergeau. însă servofrâna a fost scurtă, bruscă. și semaforul roșu fu o părere că ai timp să pui pe liber timpul și să-ți odihnești piciorul. și ca să nu pierzi demarajul de tot, ai continuat să mergi. pe o singură bandă.pe un drum în care nu-ți mai era permis să staționezi. nici măcar 123 minute. și ai numărat 100 de semafoare roșii în drumul tău. le-ai tot numărat să nu crezi că poți număra doar până la 123. și cum administratorul drumului tău era și nu era în același timp, ai păstrat semafoarele pe de rost. până la nașterea unei intersecții. și le-ai adăugat și pe ele în-semnele voastre.pe drumul acesta cu 17 feluri de sunete în care trebuia să vii pe dreapta. pentru că altfel erai suspendat de dreptul de a conduce pe drumul meu cu prioritate. pentru tine însă semafoarele nu sunt nici pe roșu nici pe verde. sunt galbene și nu știi dacă să treci pe culoarea drumului în lucru. să dai înapoi din 123 mișcări am învățat și eu. teoretic. pentru că practic nu aș putea să dau niciodată înapoi semne și culori. mașina mea cu servodirecție s-a oprit pe un drum îngustat, pe un sens unic la capătul căruia, cu spatele, stă sensul...interzis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu