Când românul pleacă din țară simte că trebuie să-și rezolve toate problemele din lume, de la cele existențiale, administrative la cele medicale. Nu cred că știu pe cineva care înainte de a pleca din România să nu-și fi făcut măcar o programare la un cabinet medical, să-și fi închis un cont bancar și să-și fi mutat lucrurile de la un prieten la altul. E ca și cum la graniță ai avea un formular în care să bifezi starea bunurilor lăsate în țară sau luate cu tine. Ai mai avea puțin și ai și stinge becul la plecare.
Cu adunatul și împărțitul lucrurilor mă lupt și eu de la o vreme și, ca un român veritabil, am început și eu să vizitez cabinetele medicale. Astăzi a fost rândul stomatologului și am trăit să o văd și pe aceasta. Am văzut în viața asta oameni vorbind la telefon în toate situațiile posibile, în biblioteci când omul se crede de unul singur și nici măcar nu vorbește șoptit, la duș, în biserică și or mai fi dar nu mi le amintesc eu acum. Astăzi, luptându-mă cu frica la dentist m-am destins până la râs când pacientul, întins pe scaun, cu medicul și asistenta deasupra cu tot felul de instrumente, își scoate telefonul din buzunar și îl duce la ureche și începe să vorbească. Mi s-a părut incredibil cum s-au retras cele două femei efectiv din gura pacientului. Și a purtat conversația până la final negrăbit nederanjat de situație. Până la urmă, dintre toți, doar eu trăiam comicul până la absurd. Ceilalți continuaseră ca și cum fusese o paranteză temporală. Când mi-a venit rândul, mi-am dat telefonul pe silențios deși se pare e total neadecvat în acel cabinet.
Continui însă să mai bifez pe lista mea de român care se pregătește să plece. Cât despre obiecte, toate își cer o casă mai mică sau mai mare. O casă pe care din septembrie nu o voi mai avea în România. Parcă mi-e greu a pleca acum când e atât de amuzantă România cu toți oamenii care trăiesc după niște reguli doar ale lor numai de ei știute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu